Politica

Vasile Bleotu, baron şi… circar!

Ştiam că Vasile Bleotu, liderul PSD Drăgăşani, e dalmaţian şi băgat în tot felul de mişmaşuri pentru care, ştiute fiind de tot poporeanul din sudul judeţului, în fiecare an electoral, PSD plăteşte un preţ prea scump, în sensul că pierde alegerile cu brio în zonă. El, în schimb, e veşnic la putere şi pare să-l doară fix în cot de tragedia colegilor săi. Că pentru a sta atârnat de ciolan trebuie să intre în pielea pupincuristului profesionist şi să facă plecăciuni în faţa lui Mugur Isărescu e o altă poveste. Nu e treaba noastră că guvernatorul BNR tolerează în jurul său astfel de trepăduşi. În plus, pe noi nu ne interesează băgătorul de seamă Vasile Bleotu, ci baroneţul Bleotu, cel despre care se spune că are salariu de la stat de cel puţin 150 de milioane şi, cu toate astea, se dă mare social-democrat.

În timp ce în România încă se mai moare de foame, acest specimen s-a procopsit bine-mersi pe spinarea prostimii şi are tupeul de a poza în mare moralist. Am auzit că este extrem de deranjat că scriem aceste adevăruri despre el. Păi cum am putea să nu vă reîmprospătăm memoria spunându-vă că tentativa de mason Vasile Bleotu a făcut avere pe cârca statului, că a dat celebrul tun „SCAND” şi are în cap bube cu duiumul? Bine, sincer, nu ne-am închipuit vreodată că poate fi şi circar. Ne-a surprins vestea pe care ne-au dat-o câţiva social-democraţi în adevăratul sens al cuvântului, uluiţi de atitudinea colegului lor. Sâmbătă, la o întâlnire cu electoratul, într-unul dintre cartierele celui de-al doilea municipiu al Vâlcii, cică Bleotu a tăbărât pe bietul Ion Cîlea, liderul PSD Vâlcea, bruscându-l cel puţin verbal – sperăm că nu şi fizic, Domne fereşte! – pe motiv că ar fi dat, chipurile, în Arena articole împotriva lui. Auzi vorbă la bufonul pus pe circotecă! De parcă ar trebui să ne roage măcar cineva să-i dăm la gioale. Măi, Vasilică, Ion Cîlea nu are nicio legătură cu criticile din Arena şi ştii prea bine lucrul ăsta. Arătăm adevărata ta faţă pentru că oamenilor trebuie să le explice totuşi cineva că dalmaţienii ca tine nu merită încrederea lor, bată-te eşecul în alegeri să te bată de circar!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button