Politica

Prima lovitură de imagine a lui Bogdan Pistol

Peste trei mii de vâlceni au participat, duminică, la lansarea candidaţilor PNL pentru funcţiile de primari, consilieri locali şi judeţeni. Vedetele evenimentului au fost, evident, Emilian Frâncu, candidatul PNL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi Bogdan Pistol, pretendentul liberal pentru fotoliul de primar al Râmnicului. E greu de explicat în cuvinte atmosfera din Sala Sporturilor „Traian”. În debutul manifestării, solista de muzică populară Sava Negreanu a încântat audienţa cu cele mai apreciate melodii din repertoriul său, iar miniştrii Adrian Cioroianu, Mihai Voicu, precum şi europarlamentarul Renate Weber au ţinut să încurajeze toţi candidaţii PNL.

De remarcat ar mai fi lipsa lui Ion Nicolae la eveniment. Unii liberali spuneau, pe la colţuri, că ar fi fost de bun augur absenţa liderului PNL Râmnicu Vâlcea. Fără doar şi poate, manifestarea organizată duminică de liberali a fost un succes, iar Bogdan Pistol a ţinut un speech care a ridicat în picioare întreaga sală. Domnia sa a avut bunăvoinţa de a ni-l trimite pe e-mail, aşa că haideţi să urmărim cu atenţie câteva fraze care ne-au atras atenţia:

„Dragi prieteni,
Râmnicul era cunoscut în secolele trecute pentru locul tihnit în apropierea căruia domnitorii români se retrăgeau pentru odihnă şi reculegere. Zona Râmnicului era binecunoscută prin staţiunile cu ape minerale apreciate de înşişi împăraţi din Franţa. Pentru buna imagine a oraşului Râmnicu Vâlcea au lucrat de-a lungul timpului zeci de generaţii: gospodari şi oameni de cultură. Era momentul când umbra lui Mircea la Cozia marca trăinicia locurilor. Era un altfel de oraş. Nimeni şi nimic nu anticipa ce avea să se întâmple în aceşti ultimi patru ani într-un Râmnicu Vâlcea cunoscut pe plan internaţional ca un loc al bunului simţ şi al performanţei culturale şi sportive. O imagine construită în sute de ani s-a năruit într-o clipă.

Râmnicu Vâlcea are acum un cazier de imagine

de care ar avea şansa să scape peste 3 săptămâni. Atunci va trebui să decidă, dacă va continua pe această cale, sau dacă va înlătura cauza care i-a adus această cumplită pierdere de imagine naţională şi internaţională. Am recitit recent cartea lui Constantin Mateescu, Memoria Râmnicului, şi nu am găsit nicăieri de-a lungul istoriei acestui oraş un asemenea episod. Cei mai mulţi dintre investitorii mari din România şi din străinătate care s-au apropiat de Râmnicu Vâlcea în ultimii patru ani, au plecat din oraş la primul semn de neputinţă a administraţiei locale în a le asigura un spaţiu de dezvoltare a afacerilor. Fără investiţii importante, Râmnicu Vâlcea poate fi în continuare un loc al disperării. Râmnicenii trebuie să aibă acces la un număr mare şi diversificat de locuri de muncă şi locuinţe. O familie nu poate să existe în lipsa acestor doi vectori. Eu sunt economist de profesie. Pentru mine 1 şi cu 1 fac 2. Cred în oamenii care au competenţa pentru postul pe care îl ocupă, în cei care respectă banul public. Fiecare ban public trebuie asumat şi justificat către singurul patron al acestui oraş: râmniceanul însuşi. Vin şi vă întreb: „De ce nu ni s-a oferit o transparenţă a cheltuielilor făcute de administraţia actuală? Ignoranţa lor ne duce cu gândul că se consideră stăpânii care nu dau socoteală nimănui. Cercurile de interese economice s-au întins precum cancerul peste administraţia locală.

Pentru înlăturarea cancerului e nevoie de un bisturiu şi un chirurg priceput

Acesta nu poate fi decât cu sufletul şi mâinile curate. Acestea nu sunt numai temele mele de campanie. Sunt şi nişte îngrijorări pe care lumea le vorbeşte. Am constatat această teamă şi sunt foarte îngrijorat de ea. De ce se tem funcţionarii, cetăţenii, ziariştii să pună aceste întrebări, să dezbată aceste teme care îl îngrijorează pe râmnicean? Pe dumneavoastră nu vă îngrijorează această frică? Şi acest lucru trebuie să înceteze. Oamenii trebuie să se simtă bine acasă, la serviciul şi pe stradă în oraşul lor. Oraşul nostru nu este o cazarmă în care lungimea unei străzi devine secret de serviciu. Au existat voci care mi-au spus că sunt tânăr pentru proiectul unei noi Primării, ca şi cum această calitate este un defect. Au demonstrat contrariul doi liberali de marcă Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu. Şi ca ei sunt mulţi alţii. Succesul nu are vârstă şi, ca liberali, ştim cel mai bine acest lucru.

E nevoie de altfel de oameni pentru un altfel de oraş

Cred că pot fi un primar pentru cei mai tineri dintre râmniceni aşa cum pot fi un primar foarte bun şi pentru vârstnicii care trăiesc în acest oraş. Tinerii învaţă şi pleacă, pentru că aici, în Ramnic, nu au nici locuinţe, nici locuri de muncă. Batrânii care au cladit în mare parte acest oraş, acum nu mai au niciun sprijin. Nu se poate aşa ceva! Trebuie să ne ruşinăm de singurătatea oamenilor. Ei trebuie ajutaţi să comunice şi să-şi trăiască viaţa cu toate bucuriile ei, nu să-şi amâne de la o generaţie la alta aceste satisfacţii. La Râmnicu Vâlcea trebuie să încheiem definitiv cu formula „generaţiei de sacrificiu”. Nimeni nu are voie să fie trist în acest oraş în numele unei fericiri viitoare, care, de cele mai multe ori, n-a mai venit niciodată. Oraşul domnului Gutău are probleme grave, am spus-o de multe ori. Oraşul râmnicenilor nu trebuie să aibă aceste probleme. Primarul actual fardează acest oraş cu o hărnicie demnă de cauze mai bune. Tot oraşul abundă de lucrări mărunte. Văd acum că a împins totul până la paroxism: şanţuri, gropi şi lucrări începute care vor să spună râmnicenilor –  iată ce-aş mai face eu dacă mi-aţi mai da un pic de timp. Ce n-a înţeles acest primar este că un oraş frumos nu este numaidecât şi un oraş sănătos! Un oraş sănătos este acela în care ai o casă, ai un loc de muncă potrivit, ai multe posibilităţi de petrecere a timpului liber şi în care poţi să întâlneşti la tot pasul oameni străini care au venit să se bucure pentru o clipă de ceea ce tu ai pentru întreaga viaţă. Noi, liberalii, suntem o familie mare. Toţi formăm o echipă. Munca în echipă ne da eficienţă. Munca în echipa trezeşte în fiecare din noi competiţia, iar competiţia stă la baza progresului… Nu mergeţi pe acest câmp de bătălie cu sentimentul că am putea pierde acum pentru a câştiga altădată. Numai victoriile îi întăresc cu adevărat pe oameni, iar laurii sunt numai pentru cei de pe primul loc. Acela pe care eu am convingerea că putem fi împreună din luna iunie a acestui an. În Râmnicu Vâlcea: un altfel de oraş.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button