Liga IV

Ex-govorenii, remarcaţi prin autogoluri

FC Govora – Flacăra Horezu 4-2 (1-1)
* Limbă şi Amfibie şi-au ajutat fosta echipă
Pentru FC Govora meciul cu Flacăra Horezu avea dublă însemnătate. În primul rând reprezenta ultima şansă de a mai rămâne în lupta pentru evitarea retrogradării, pentru că – dacă ar fi pierdut – echipa din staţiune era în „groapă” rău de tot în cazul unui eşec. Un alt motiv al atractivităţii jocului era legat de faptul că la Flacăra Horezu s-au transferat în ultimul timp vreo patru jucători de la Govora, dintre care doi, Geiculescu şi Hamza, au evoluat ca titulari. Mai mult, aceştia au şi apărut pe lista marcatorilor, însă cu autogoluri, ajutându-şi astfel, fără să vrea, mai mult fosta echipă decât pe cea la care sunt în prezent legitimaţi.
Oaspeţii au deschis scorul prin Negoi, fotbalist ce s-a remarcat prin numeroase ratări. Apoi Zmaranda, la un contraatac, a şutat puternic din lateral iar Geiculescu, venit în viteză să respingă, a trimis mingea în propria poartă. 1-1 a fost scorul primei reprize. După pauză govorenii au intrat mai decişi în teren şi, la o centrare din corner, Mădălin Târş, completat nemarcat în centrul suprafeţei de pedeapsă, a putut face preluarea şi a marcat fără probleme: 2-1. Majorarea scorului a avut loc la o fază desprinsă din gagurile celebre, când o nouă pasă la portar a unui ex-govorean a făcut ca mingea să ia o traiectorie ciudată, portarul a luftat şi… ţop-ţop… 3-1! Scorul a căpătat proporţii la o nouă fază de atac a govorenilor, atunci când Bodescu a şutat puternic şi mingea deviată de un fost coechipier a făcut să fie 4-1. Reducerea din diferenţă, reuşită de Lucian Chiriţă, nu a schimbat soarta meciului, dar a făcut ca diferenţa dintre cele două echipe să fie mai strânsă pe tabela de scor. În uralele localnicilor care i-au remarcat pe Geiculescu (zis Limbă) şi Hamza (zis Amfibie), drept cei mai buni fotbalişti govoreni …de la Horezu.
Iulian SANDU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button