Fetele de la HC Oltchim, victorii pe linie la turneul de junioare II de la Pitesti
Fetele de la HC Oltchim, victorii pe linie la turneul de junioare II de la Piteşti
Între 27 şi 29 ianuarie s-a disputat la Piteşti cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de handbal feminin, rezervat junioarelor I. Cele două echipe vâlcene angrenate la acest nivel de vârstă au obţinut rezultate notabile. Astfel, fetele de la HC Oltchim, pregătite de Radu Georgescu şi Cristina Lada-Rouă, au izbutit să câştige toate cele trei partide jucate (41-25 cu CSŞ Hunedoara, 37-30 cu Grupul Şcolar Energetic şi 40-30 cu CSŞ Caracal). Vâlcencele se păstrează astfel la egalitate de puncte (25) cu lidera seriei, LPS Slatina. Cealaltă grupare din judeţul nostru care participă la acest nivel competiţional, cea de la Grupul Şcolar Energetic, antrenată de profesorul Ionel Gheorghe, a cedat doar în confruntarea cu Oltchim, dar s-a impus cu LPS Banatul Timişoara (30-19) şi CSŞ „U” Craiova (39-21). Graţie acestor succese, handbalistele de la Energetic au urcat până pe poziţia a cincia în clasament (cu 10 puncte). În ierarhia la zi a acestei serii, după terminarea turului şi-a celor două turnee de sală înscrise în program, situaţia se prezintă astfel: 1. LPS Slatina – 25 p. (golaveraj 563-399); 2. Oltchim Rm. Vâlcea – 12p. (495-344); 3. CSŞ Hunedoara – 16p. (384-485); 4. LPS Banatul Timişoara – 14p. (350-494); 5. Energetic – 10p. (347-344); 6. CSŞ Caracal – 10p. (434-476); 7. CSŞ „U” Craiova – 8p. (349-423); 8. LPS Tg. Jiu – (–1p.) (227-412). Echipa de la Energetic este penalizată cu 2 puncte, iar LPS Tg. Jiu cu 1 punct. Altfel, mai trebuie spus că prima etapă din retur se va disputa pe 12 februarie.