Liga IV

Băieţii lui Bora se îndepărtează de obiectiv

Energia Malaia – AS Şirineasa 0-0

Formaţia susţinută de viceprimarul din Malaia, Gigi Vangu, după înfrângerea de orgoliu suferită în runda trecută pe terenul formaţiei lui Laurenţiu Mustăţea, spera să-şi vindece rănile o dată cu partida de pe teren propriu, cu AS Şirineasa. Lala şi compania sperau într-o victorie, bazându-se pe faptul că formează o echipă care cu greu poate fi învinsă atunci când joacă pe teren propriu. În plus, chiar dacă în ultimele etape şi-a revenit, AS Şirineasa a părut în acest sezon mai puţin capabilă decât de obicei de a obţine rezultate mari, iar acesta nu putea fi decât un avantaj pentru băieţii antrenaţi de Cristi Bora. Energia avea nevoie de o victorie şi pentru a-şi spori şansele la câştigarea locului 4, ce a devenit un obiectiv major pentru câteva echipe din elită.

Şi-a dorit victoria, însă la fel de mult cum şi-a dorit şi trupa lui Săraru să nu plece învinsă de la Malaia. A rezultat un meci disputat, însă lipsit de goluri. Gazdele au acuzat faptul că formaţia din Şirineasa a cam făcut anti-joc, cel puţin în partea a doua a meciului. „Parcă eram la circ, numai pe jos stăteau băieţii din Şirineasa”, a comentat un apropiat al echipei dintre munţi, în timp ce primarul Dan Săraru a catalogat meciul ca fiind unul greu, „cu de toate, cu sânge, cu răni”. „Ei au jucat foarte dur. Au avut ocazii, dar şi noi puteam marca pe contraatac din două situaţii clare de gol. Pe final a fost cel mai greu. A arătat arbitrul 5 minute de prelungiri şi cred că s-au jucat vreo 7, timp în care ei au avut vreo 10 cornere la rând. Am plecat fără gol de la Malaia şi pot spune că sunt mulţumit. Am reuşit să ne luăm înapoi unul dintre cele trei puncte pe care le-am pierdut în tur”, a precizat edilul din Şirineasa. (Laurenţiu SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button