Liga IV

Oaspeţii, pregătiţi pentru încă un recital de goluri

Forestierul Băbeni – Vartex Rm. Vâlcea

Ca şi săptămâna trecută, FC Vartex Rm Vâlcea va da, cu siguranţă, un nou recital de goluri, chiar dacă evoluează de data aceasta în deplasare. Aşa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, când a învins FC Govora pe teren propriu cu 11-1. De altfel, şi de această dată, trupa lui Panduraşu şi Popolan are în faţă un adversar care primeşte multe goluri: Forestierul Băbeni, echipă care-n runda precedentă a încasat nu mai puţin decât 18! Există deci premize pentru un scor la fel de mare. Lucrurile sunt cu atât mai simple cu cât FC Vartex are în faţă iarăşi o echipă deja retrogradată, Forestierul Băbeni. Poate că nu-i vor învinge pe băbenari la acelaşi număr de goluri ca pe Govora, dar oricum, sunt şanse mari ca să fie iarăşi un scor mare în favoarea trupei antrenate de George Popolan.

Miza partidei? O echipă înoată să ajungă la ţărm, iar alta stă frumos pe teren solid. Ca în orice competiţie, există unii mai buni şi alţii mai puţin buni. În mod cert, Popolan nu va ajuta gazdele să scape de retrogradare, iar Forestierul Băbeni va da tot ce e mai bun, în speranţa că pot ciupi măcar un punct.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button