Liga IV

Regulamentul ambiguu a scăpat-o pe Flacăra de o nouă sancţiune

• Comisia de Disciplină nu a sancţionat un fals…

Aşa după cum am relatat încă de acum aproape două săptămâni, Flacăra Horezu a trecut prin noi emoţii după meciul pierdut pe teren contra râmnicenilor de la Dinamo 2007. Pe teren trupa lui Laurenţiu Mustăţea s-a impus cu scorul de 3-1, dar atât observatorul partidei cât şi arbitrii se pare că l-au depistat pe un fotbalist al echipei gazdă că a evoluat substituit. Pentru a determina dacă este adevărat sau nu, Comisia de Disciplină i-a convocat săptămâna trecută pe cei implicaţi. De la Daniel Demetrescu, secretarul-general al AJF Vâlcea am aflat că, deşi convocat la Disciplină, cazul nu s-a putut soluţiona în nici un fel, meciul fiind în final omologat cu rezultatul de pe teren.

Demetrescu a explicat şi motivul pentru care Flacăra Horezu a scăpat de o nouă sancţiune. „Judecând după actualul regulament, aprobat în Adunarea Generală din iarnă, nu s-a găsit un punct anume unde să fie încadrat, pentru că acum se spune clar că o echipă pierde un meci în care foloseşte un jucător substituit doar dacă echipa adversă formulează o contestaţie. Dinamo 2007 Rm. Vâlcea nu a contestat nimic, aşa că a rămas rezultatul din teren şi nu s-a dat nici o altă sancţiune. Dacă era să fie ca înainte, după vechiul regulament, acolo se spunea că arbitrii sau observatorul se pot autosesiza şi în baza acestor relatări venite din partea lor echipa care a folosit jucători substituiţi să fie sancţionată. În concluzie, n-a existat punct din regulament unde fapta celor de la Flacăra să fie încadrată, deci nu s-a mai judecat nimic!” – a explicat Daniel Demetrescu, secretarul general al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea.
Florin MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button