Opinii

O minte sănătoasă într-un corp sănătos

Scrisoarea săptămânii

Este de-a dreptul alarmant cum unii profesori nu vor să înţeleagă că şi lecţia de Educaţie Fizică face parte din programa şcolară. Zilele trecute, vedeam la televizor cum o elevă, campioană naţională la box, era taxată cu nota 7 la purtare deoarece dirigintele nu vroia nici în ruptul capului să-i motiveze absenţele. Şi la competiţiile oficiale care nu fac parte din programul şcolar şi la orele de educaţie fizică, profesorii ar trebui să dea dovadă de mai multă înţelegere deoarece fiecare copil este tentat să facă ceea ce îi place. Nu toţi pot fi ingineri, doctori, profesori. De ce atâta încrâncenare din partea unora, răspunsul l-am putut afla de la o profesoară respectabilă, mamă a trei copii frumoşi, sănătoşi, cu facultăţi terminate.

Dânsa a putut înţelege că fiecare copil trebuie ajutat în drumul pe care urmează să-l parcurgă în viaţă, fie el sportiv sau de altă natură. Cei care se împotrivesc acestor lucruri fireşti, este posibil să fi avut un complex de inferioritate când au fost şi ei elevi (erau graşi, bolnăvicioşi, invidioşi, răutăcioşi), aceste „bube” avându-le şi părinţii lor. Mişcarea sportivă pentru ei a fost o necunoscută, cartea în exces şi în special «toceala» era literă de lege.
Fără a generaliza, există şi profesori, gen domnul primar Săraru de la Şirineasa, care are doi copii minunaţi, ambii sportivi de performanţă în devenire. Dânsul a înţeles că activitatea sportivă poate fi nu numai o rampă de lansare pentru proprii săi copii, ci şi un argument în plus că discoteca şi banul pot fi înlocuite cu altceva. Altfel însă, sunt profesori care atunci când aud de fotbal gândul le fuge la cercei în ureche, băutură şi un vocabular ceva mai deplasat.
Ei bine, trebuie să ne schimbăm cu adevărat mentalitatea (doar asta le cerem şi elevilor), sportul face şi el parte din viaţa noastră. Sportivii înlocuiesc viaţa de noapte cu antrenamente şi cantonamente istovitoare. Să înţelegem o dată pentru totdeauna că o minte sănătoasă nu poate să existe decât într-un corp sănătos!
Dănuţ OMEAG

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button