Conştient de cota de popularitate de care se bucură în comuna Perişani atât el cât şi partidul pe care-l reprezintă, primarul liberal Ion Sandu le-a promis mai marilor din PNL că va scoate cel mai bun scor electoral la alegerile europarlamentare. Mai în glumă, mai în serios, conducerea PNL Vâlcea i-a promis lui Ion Sandu ca, dacă va scoate un scor bun, i se va îndeplini cea mai mare dorinţă, adică obţinerea finanţării necesară asfaltării drumului judeţean Perşani-Cornet. Deşi puţini au fost cei care au crezut vorbele primarului Sandu, aceştia au rămas mască atunci când au auzit rezultatele oficiale din această comună, PNL obţinând la europarlamentare 75,34 %, procent apreciat ca fiind cel mai bun pe plan naţional.
Liberalii s-au ţinut de cuvânt şi, pentru rezultatul obţinut, Ion Sandu va primi „bonusul” în două tranşe, mai precis obţinerea finanţării pentru asfaltarea în totalitate a Drumului Judeţean 703M, drum care „leagă comuna Perişani de restul lumii” – aşa cum îi place primarului să spună. „Pentru rezultatele obţinute de filiala locală din comuna Perişani, conducerea Partidului Naţional Liberal a făcut tot posibilul pentru ca noi să obţinem finanţarea necesară continuării lucrărilor de asfaltare a drumului judeţean Perişani-Cornet. Prima tranşă a venit încă din luna decembrie, bani necesari pentru asfaltarea a încă 2 kilometri din acest drum, urmând ca lucrările să înceapă în cursul lunii aprilie, aşa cum mi-a promis domnul Vălimăreanu de la RAJDP. Pentru că nu este timp de pierdut, deja am început să lucrăm şi la întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii banilor necesari pentru a asfalta acest drum în totalitate. Am discutat şi cu domnul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Cristi Buican şi sunt sigur că până la sfârşitul acestui an vom primi şi a doua tranşă de bani pentru a pune asfalt şi pe cei aproximativ ultimii doi kilometri care au mai rămas”, a precizat Ion Sandu, primarul comunei Perişani. (R.D.)