Mircia Gutău strikes again. Episodul „Pistol”
Pare-ni-se că Mircia Gutău este un primar jucător, care atunci când se plictiseşte pentru că n-are cu cine să mai facă o trântă a declaraţiilor caută noi adversari dispuşi să-l ţină în formă. Aşa e politica, un fel de sport al datului din gură, care îmbinat şi cu ceva fapte face senzaţie. Pesemne că printr-un astfel de moment a trecut Mircia Gutău şi zilele trecute când, sictirit la maxim pentru că a stat nevorbit pe la turci, a decis să-l provoace la dialog pe Bogdan Pistol, candidatul încă neoficial al PNL pentru funcţia de primar al Râmnicului. Liderul municipal al PD-L a lovit destul de puternic în tânărul său contracandidat, deşi acesta din urmă, între noi fie vorba, până acum i-a cam făcut doar pupixuri, enervând pe toată lumea, presă, suporteri, colegi, naşi, fini, prieteni şi duşmani, care aşteptau cu sufletele la gură ceva acţiune în prag de alegeri. Zău, mai mare păcatul!, plâng paginile ziarelor, s-a triplat numărul anunţurilor de mică publicitate ce invadează spaţiile alocate până nu demult cancanurilor politice.
Uite că Mircia Gutău – bravo lui, cinste nouă! – încearcă să dinamizeze puţin jocul, să ne ţină pixurile ascuţite, chiar forţând uşor limitele. La început de săptămână, când mulţi erau încă rămaşi cu mintea în week-end, el a lăsat întreaga clasă muncitoare cu gura căscată. După ce şi-a făcut încălzirea, cum altfel decât răspunzând atacurilor unui ziarist considerat „element venit acum doi ani din Statele Unite ca un câine călcat pe coadă, după ce şi-a părăsit şi familia… într-un cuvânt… un prăpădit care atacă permanent şi jigneşte familie, copii, primar, orice”, Mircişoiul l-a călcat cu picioarele pe gât şi pe Pistol, însă, ceva mai apăsat şi cu sete.
Primarul crede că fostul lider TNL are o firmă cu Buican, prin care toacă banii statului
„PNL dovedeşte din nou că nu are oameni. A avut un şoc văzând că Nicolae n-are nicio şansă, că e treaba e groasă şi nici un liberal nu depăşeşte în sondaje 7-8 la sută. Pistol avea 1 la sută, dacă nu mă înşel, în sondajul comandat de PNL. Sunt liberali care au vrut să-l termine pe Nicolae, dar mai ales pe Pistol, pentru că e considerat ca făcând parte din gaşca de la Consiliul Judeţean. Un anumit personaj de la ei din partid a aflat de coaliţia pe care Pistol şi vicepreşedintele PNL de la CJ au încheiat-o pentru a-l face să piardă şefia instituţiei. Aşa că l-a scos pe Nicolae din cursa pentru primărie şi l-a băgat pe Pistol, ca să-l sacrifice, evident… Încă ceva, Pistol cu vicepreşedinte de la CJ au împreună o firmă, Bocris, care lucrează… toate lucrările de la CJ au fost făcute prin această firmă. Mi s-a părut o ipocrizie din partea liberalilor să spună că l-au propus pe Pistol candidat de primar pentru că nu are afaceri cu statul. Păi, el are numai afaceri cu statul. Duceţi-vă la CJ şi vedeţi câte lucrări la şcoli a avut această firmă. Mai apare în CV-ul lui că e administrator la Oltchim. E o ruşine naţională! Să fie foarte clar, la Oltchim, cei care au fost puşi din 90’ încoace în Consiliul de Administraţie al acestei societăţi – au fost puşi politic. Domnul Jivan, un foarte bun doctor chimist, a fost dat deoparte ca să-l pună pe acest copil. Îmi dă o senzaţie de dezgust, dacă vreţi, faptul că tocmai un tânăr vine şi-i minte pe râmniceni. Îmi dădea chiar şi sfaturi, idei, să cumpăr teren în localităţile vecine, ca să atrag investitori străini. Domne, ăştia habar nu au ce e în legislaţia românească! Ar vrea să luăm teren… ca să ce? Să plătim impozitele la localitatea respectivă? Râmnicenii vor să investească pe teritoriul municipiului, nu altundeva. Oamenii cu o astfel de gândire nu au nicio şansă! Nu o spun eu, dar ca să candidezi la primăria unui municipiu, trebuie întâi să treci prin CL, pentru a pricepe mecanismul. Au fost colegi consilieri de la PSD şi de la alte partide care, când au văzut ştirea asta în ziar, au început să râdă. Probabil că nu are pe cineva mai mare care să-l pregătească şi să-l înveţe cum se face”, a declarat Gutău. Acum, trebuia să urmeze partea cea mai interesantă, în care cei tocaţi mărunt se dezlănţuiau împotriva adversarului şi ne asigurau şi prima pagină a numărului următor.
Pistol se împuşcă dacă e asociat cu vicepreşedintele CJ în vreo societate
Însă, de această dată, reacţiile au fost total surprinzătoare. Cristi Buican – „vicepreşedintele” a explicat scurt şi răspicat: „Nu am atacat niciodată pe nimeni, n-am de gând s-o fac nici de acum înainte şi nu răspund atacurilor la persoană. Cât priveşte cealaltă problemă – se poate verifica – firma Bocris, în care nu sunt acţionar, nu a avut nici un contract cu Consiliul Judeţean, cu atât mai puţin de când sunt eu vicepreşedinte. Sincer, nu înţeleg ce l-a apucat pe Mircia Gutău, dar asta e problema sa, nu a mea”. Candidatul liberal pentru primăria Râmnicului a reacţionat pe un ton la fel de calm şi relaxat: „Am spus de la bun început că o să duc o campanie curată şi rămân fidel acestei idei. Aşa că nu voi răspunde, cum poate se aşteaptă unii, lovindu-mi sub centură contracandidaţii, care, sper eu, vor reveni la sentimente mai bune. Pentru că nu-mi place să intru în jocul declaraţiilor şi jignirilor interminabile, o să încerc să clarific strict chestiunile ce pot aduce atingere imaginii mele şi a partidului. Şi se pare că nu eu sunt cel care minte… De la bun început, acuzele domnului Gutău pornesc de pe piste false. Nu sunt asociat cu Cristi Buican, acest lucru invit toată presa vâlceană să-l verifice la Registrul Comerţului, iar firma Bocris nu a avut contracte prin sau cu Consiliul Judeţean. Dacă are, mă împuşc! Cei care îl consiliază pe domnul Gutău ar trebui să nu-l mai pună într-o postură nepotrivită, dându-i informaţii neverificate. De asemenea, firma Bocris a avut şi are foarte multe afaceri cu societăţi comerciale şi persoane fizice. Deci şi afirmaţia că aş avea afaceri numai cu statul este total pe lângă adevăr. Am participat la câteva licitaţii în diferite localităţi vâlcene, unele conduse chiar de primari PD-L, şi am câştigat. Am şi pierdut, nu e nimic spectaculos în asta, dar unde am câştigat ne-am respectat angajamentele, iar beneficiarii serviciilor şi produselor noastre au fost foarte mulţumiţi de calitate, preţ, ş.a.m.d. În plus, nu văd de ce e amestecată societatea Oltchim în toată povestea asta. Cine se consideră foarte bine informat ar trebui să ştie că eram membru în CA Oltchim cu mult timp înainte ca domnul Jivan să plece din această structură. Cât priveşte referirile la experienţa mea, bună, rea, într-un domeniu sau altul, prefer să ne dăm cu părerea după alegeri. Deşi a spus neadevăruri despre mine, eu mă bucur că domnul Gutău e preocupat de mine, de soarta mea şi l-am stârnit aşa de tare, fără să-l critic, să-l atac în vreun fel. Înseamnă că reprezint ceva, iar asta nu poate decât să mă bucure”.
Nicolae ar putea fi primit la PD-L dacă îşi cere scuze public
Pistol şi Buican nu au fost singurii liberali făcuţi cu ou şi cu oţet de Mircia Gutău, după recenta sa întoarcere din Turcia. Ca de obicei, el a avut câte ceva de spus şi despre Ion Nicolae: „Eu nu pot să fiu cu două feţe şi vă mărturisesc că au fost oameni chiar din PNL care m-au sfătuit să-l iau pe Nicolae la PD-L, să-l pun pe listă şi apoi, cu două zile înainte, să-mi bat joc de el. Aşa ceva nu se face, chiar dacă el mi-a făcu rău şi patru ani a lătrat într-una împotriva mea. Eu i-am spus de la bun început că pe lista PD-L nu am cum să-l pun în momentul actual. Să fim realişti, patru ani m-a înjurat şi m-a jignit… Dacă apare public şi îşi cere scuze pentru tot ce mi-a făcut, să spună cine l-a pus şi de ce, atunci mai putem discuta. Dar nici nu a încăput vorbă de aşa ceva până acum – să vină la PD-L. Sunt şanse de 0,001 la sută să fie pus pe lista PD-L. Am discutat cu el despre asta, dar i-am explicat cum stă treaba”. După ce s-a mai răcorit, primarul Râmnicului a zis vreo două şi despre Ion Tudor: „Cât timp am fost plecat în Turcia, am citit presa locală pe Internet. Vreau să vă spun că am aşteptat foarte mult tehnica lui Bute, anunţată de liderul PSD, dar am văzut că şi el a cam fost călcat pe coadă. PSD e într-o degringoladă totală… Nimeni nu vrea să fie candidat, toţi tremură pe ei de teamă. La Primăria Râmnicu Vâlcea, s-a muncit efectiv, s-au realizat foarte multe lucruri în oraş, ce nu pot fi şterse cu buretele. Toate partidele ştiu că nu au şanse să câştige această bătălie, iar asta le complică şi mai mult situaţia”.
Eduard Dulăcioiu