Derby-ul sezonului trecut a rămas doar o amintire
Sportul Rm. Vâlcea – Minerul Berbeşti 0-3 (0-0)
Doar 45 de minute au rezistat la Mihăeşti băieţii de la Sportul în faţa tinerilor pregătiţi de Vasile Ilinca. Aveau şanse mai mari de a obţine un rezultat bun dacă reuşeau să marcheze în prima repriză, când pregătirea fizică a celor două echipe nu conta atât de mult. Însă, în ciuda celor câteva ocazii de gol, una chiar mai importantă ratată de Leo Ştefan care-a înscris un gol turcesc, în plasa laterală, ce nu se contabilizează pe tabela de marcaj, primele 45 de minute s-au încheiat la fel cum începuseră, la egalitate, 0-0. În partea secundă, condiţia fizică bună a „minerilor”, dar şi ajutorul vântului care li se împotrivise în prima parte a meciului, fiind în beneficiul campioanei judeţului, au făcut ca gruparea din Berbeşti să se impună de o manieră categorică, cu 3-0, de parcă gazdele nici nu s-ar fi prezentat la acest joc. Seria reuşitelor formaţiei din Berbeşti a fost deschisă în minutul 65 de Nica, celelalte două goluri fiind marcate de Meilă, în minutele 77 şi 80.
Înfrângerea suferită în tinerilor de la Minerul Berbeşti nu reprezintă chiar un dezastru pentru Sportul, care a coborât doar un loc în clasament după desfăşurarea acestei etape, până pe 10 şi deocamdată nu are motive de îngrijorare. Echipele ameninţate de retrogradare sunt încă departe de a o ajunge din urmă. (Laurenţiu SIMA)