Superioritatea numerică şi-a spus cuvântul
FC Govora – Alma Lex Drăgăşani 2-8
FC Govora a fost pentru al doilea meci consecutiv în inferioritate numerică, accidentările, plecările de jucători şi suspendările făcând ca în teren să evolueze doar nouă jucători de câmp. Pe un teren greu, cu mult noroi, prezenţa unui jucător în plus şi o pregătire superioară din punct de vedere fizic pentru echipa oaspete au făcut diferenţa. Dispunând de experienţa unui Claudiu Bădoi în ofensivă şi a lui Claudiu Ciortan în apărare, era normal ca Alma Lex să fie mai bună, dar poate altul era rezultatul dacă FC Govora era în efectiv complet. Portarul Popa, chiar dacă a primit opt goluri, a mai parat alte 5-6 ocazii clare, în timp ce la poarta drăgăşenenilor s-a ratat cu seninătate chiar şi din penalty, mingea fiind trimisă peste poartă. De altfel, când au reuşit să şuteze pe spaţiul porţii, govorenii au şi marcat, beneficiind de prestaţia modestă a unui portar ce s-a remarcat doar în debutul partidei când a respins un şut plasat.
Cu acest eşec FC Govora a coborât pe ultimul loc şi pare condamnată la retrogradare, doar un miracol, ce ţine de întoarcerea jucătorilor govoreni la echipă, putând face să mai rămână gruparea din staţiune în elita fotbalului judeţean. „Eu îi aştept şi pe ei, îl vreau alături, din nou, pe Adi Ciorap cu băieţii lui şi atât timp cât mai există şanse teoretice de salvare de la retrogradare eu încă mai sper să nu picăm!” – a spus preşedintele Mihai Ciobanu.
Florin MĂNOIU