Economie

PSD şi PNL vor susţine la Parlament legea menită să protejeze Oltchimul

Ca urmare a prelungirii dezbaterilor pe marginea legii votului uninominal, marţea trecută, propunerea privind introducerea unor măsuri pentru privatizarea companiei Oltchim nu a mai intrat în procedura de vot final la Camera Deputaţilor, aşa cum era planificat. Deputatul PSD Aurel Vlădoiu, în postură de băiat bun în acest caz, ne-a invitat luni la conferinţa sa de presă pentru a face o serie de clarificări legate de acest subiect. „Proiectul de act normativ are două componente. Una care se referă la conversia în acţiuni a unei datorii a Oltchimului către AVAS. Este vorba despre o datorie ceva mai veche, ce se ridică la circa 60 de milioane de dolari. În acest fel, AVAS-ul îşi măreşte numărul de acţiuni la Oltchim. Nici nu încape vorba de vreun ajutor de stat sau ce mai susţin cei care urmăresc altceva decât binele acestei importante societăţi. Deci statul devine acţionar şi cu această sumă…

Micii acţionari vor avea posibilitatea să-şi păstreze procentele. Ei pot foarte uşor să cumpere de la AVAS acţiuni, pe care le va scoate la licitaţie imediat după ce le va dobândi. Al doilea articol din proiectul de lege face referire la o chestiune din anul 2003, când Adunarea Generală a Acţionarilor a decis conversia în acţiuni a datoriilor către stat. Hotărârea de atunci a fost valabilă până acum câteva luni, când acţionarii minoritari au câştigat procesul cu compania. Am cerut ca, pe această perioadă, AVAS-ul să nu perceapă dobânzi pentru creanţa pe care o avea. Era vorba şi aici de circa 10 milioane de euro, însă, eu cred că lucrurile s-au lămurit, toată lumea a înţeles despre ce este vorba, Oltchimul a scăpat de această creanţă prin hotărârea instanţei, iar situaţia se va îndrepta”, informează parlamentarul social-democrat. Propunerea legislativă menită să protejeze Oltchimul va fi susţinută zilele acestea de parlamentarii PSD şi PNL, Aurel Vlădoiu şi Emilian Frâncu fiind de altfel iniţiatorii acesteia. Potrivit specialiştilor, acţionarii minoritari trebuie să aducă aproximativ 60 de milioane de euro în cadrul majorării de capital pe care combinatul chimic o va derula, potrivit legii, după ce statul va reintra în posesia creanţelor asupra companiei. Minoritarii vor putea subscrie, la valoarea nominală, circa 15 acţiuni noi pentru fiecare acţiune. Potrivit legii, AVAS va redeveni creditor al societăţii, iar ulterior Oltchim îşi va putea majora capitalul prin conversia în acţiuni a datoriilor. Directorul general Constantin Roibu s-a exprimat în nenumărate rânduri în favoarea majorării de capital la Oltchim, în ideea capitalizării societăţii. Evident, o societate de talia Oltchim nu poate avea un capital social de doar 12 milioane de dolari. Capitalizarea societăţii, conform legii, este agreată şi de UE, deoarece este foarte bine ca statul să se comporte ca un acţionar privat prudent investind într-o societate care e pe profit, nu pe pierdere. În cadrul unui interviu oferit ziarului România Liberă de către directorul general Oltchim, acesta precizează că întreaga creanţă se ridică la aproape 200 de milioane de dolari. Din sumă, jumătate sunt penalităţi. Constantin Roibu a mai spus că cei care acum se împotrivesc mult aşteptatei legi îşi dăduseră acordul scris anul trecut către Uniunea Europeană în legătură cu adoptarea măsurilor anunţate. „Acum nu mai sunt de acord, pentru că s-au găsit probabil nişte escroci în România care îi jupoaie de bani şi care le-au spus că pot trata cu statul român ca această datorie, în situaţia în care achiziţionează Oltchim, să poată fi cumpărată la 20-30% din valoarea ei”, a conchis directorul general de la Oltchim.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button