Economie

PNDR a devenit operaţional

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în baza căruia România primeşte peste 8 miliarde de euro pentru perioada 2007-2013, a fost aprobat de Comisia Europeană în Comitetul pentru structuri agricole şi dezvoltare rurală (STAR) al Comisiei Europene – a anunţat Vasile Predică, directorul DADR Vâlcea. Primele măsuri din PNDR au fost lansate pe 3 martie şi sunt în număr de trei, acestea vizând investiţiile în ferme, în industria alimentară şi în domeniul infrastructurii rurale. Acestea sunt măsuri care au fost cuprinse şi în programul SAPARD şi pentru care fermierii români au deja ceva experienţă în domeniu. România are al patrulea buget pentru dezvoltare rurală dintre statele Uniunii Europene, în valoare de circa 8,02 miliarde euro, pentru perioada 2007 – 2013, la care se mai adaugă 1,9 miliarde euro de la bugetul naţional.

PNDR este elaborat pe patru axe, cea mai importantă fiind Axa 1 – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic”, care are prevăzută o finanţare totală de peste 3,967 miliarde euro, din care FEADR – 3,173 miliarde euro (43,95% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală). Axa 2 – „Îmbunătăţirea mediului şi a zonelor rurale” are o finanţare publică totală de 2,293 miliarde euro, iar principalele priorităţi în cadrul acesteia sunt menţinerea agriculturii de subzistenţă în zonele de munte şi în alte zone defavorizate, în vederea conservării mediului, a evitării abandonării terenurilor şi a rezolvării unor probleme precum eroziunea solului, menţinerea şi consolidarea avantajelor ecologice create de sistemele tradiţionale de agricultură extensivă în ecosistemele cu valoare naturală importantă, precum Munţii Carpaţi şi Transilvania, protejarea speciilor de păsări ameninţate şi a habitatelor acestora şi împădurirea terenurilor agricole. Axa 3 – „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” beneficiază de o finanţare publică totală de peste 2,473 miliarde euro, iar Axa 4 – „Leader” va primi 235,074 milioane euro şi vizează îmbunătăţirea capacităţii locale de bună guvernare şi promovarea dezvoltării locale. PNDR cuprinde întreaga zonă rurală din România, adică 87,1 % din teritoriu şi 45,1 % din populaţia ţării. Agricultura din România va primi pentru perioada 2007 – 2013 aproape 14 miliarde de euro, din care opt miliarde euro pentru dezvoltare rurală şi 5,47 miliarde euro plăţi directe în agricultură. La aceste sume se mai adaugă 20 % cofinanţare de la bugetul naţional. În acest moment, zeci de proiecte întocmite de primarii vâlceni aşteaptă ca acest program să devină operaţional. Valoarea lor se ridică, potrivit unor surse neoficiale, la peste o sută de miliarde de lei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button