Administratie

Direcţia Apelor intensifică controale pe cursul Oltului

Controalele efectuate în primele luni ale anului de Biroul de Inspecţie Teritorială a Apelor, din cadrul DA Olt, au scos în evidenţă faptul că, în ceea ce priveşte forajele executate ilegal, numai pe raza judeţului nostru, 32 de societăţi comerciale noi funcţionau fără a fi reglementate din punct de vedere al gospodăririi apelor. Această acţiune s-a desfăşurat şi la nivelul celorlalte judeţe coordonate de Direcţia Apelor, respectiv Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Olt. Cea mai mare sancţiune aplicată în judeţul nostru a primit-o SC Avicola Băbeni – 35 mii lei noi – pentru nerealizarea întreţinerii şi exploatării corespunzătoare a staţiei de epurare a fermei de la Budeşti. Biroul condus de ing. Ilie Răboacă a aplicat în perioada ianuarie-februarie 2008 şi 12 avertismente, conform Ordonanţei 2/2001 şi Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În ultima vreme, Direcţia Apelor Olt, instituţie condusă de Tudor Şindilaru, este tot mai preocupată de problemele de mediu şi caută pe cât posibil să elimine factorii poluatori.

În mod special, este monitorizată activitatea balastierelor, spălătoriilor auto, reprezentanţelor auto şi pensiunilor, mulţi cetăţeni semnalând faptul că unele dintre acestea ar deversa substanţe toxice direct în cursurile de apă. Cei care încalcă legislaţia în domeniu se pot alege chiar şi cu dosare penale. De exemplu, în 2007, cinci agenţi economici s-au ales cu dosare penale: Fori Trans SRL Braşov, Trans Company Andrei SRL Slatina, G&N DIA Com SRL Craiova, DALROM SRL, MATCONS Gemaco SRL Craiova. Şi două persoane fizice din comuna Vlădeşti au avut aceeaşi soartă, precum şi primarul din Roşia (Sibiu), pentru distrugerea unei lucrări hidrotehnice. În aceeaşi perioadă, au fost aplicate 45 de avertismente, Hidroelectrica, Sind România – Voineasa, primăriile Malaia, Horezu şi Stroeşti fiind doar câteva dintre instituţiile vizate. 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button