Victorie, dar fără strălucire
Vartex Rm. Vâlcea – Minerul Berbeşti 0-4 (0-1)
Partida dintre Vartex şi Minerul Berbeşti se aştepta a fi una disputată, prin prisma evenimentelor care au avut loc în turul campionatului. Gazdele anunţaseră încă dinaintea jocului că vor lupta, vor juca cu ambiţie pentru a încurca echipa lui Vasile Ilinca. Numai că de la dorinţă, la realizare e diferenţă mare. Cu mai mult noroc şi atenţie, ar fi putut totuşi scoate ceva de la acest meci, mai mult decât ce au realizat, adică o înfrângere categorică, plus doi jucători care le-au fost eliminaţi în timpul partidei. Poate altfel ar fi stat lucrurile şi dacă liderul echipei, George Popolan, ar fi putut fi prezent la această întâlnire. Chiar şi aşa, însă, nu putem spune că Vartex-ul s-a făcut de râs. A avut o primă repriză bună, pe care, dacă o încheia în avantaj, nu se supăra nimeni. În primul sfert de oră al meciului gazdele au avut vreo trei situaţii bune de a marca prin juniorul Moţ, a cărui lipsă de experienţă l-a făcut să rateze din faţa porţii, apoi prin Mihai Ciprian.
În cele din urmă a şi marcat Vartex-ul, prin Duică, însă golul nu a fost validat pe motiv de off-side. Minerii au avut primul şut spre poarta adversă abia în minutul 25 al meciului. Gîrlă a încercat să-l testeze pe tânărul portar al gazdelor, însă n-a reuşit. Spre final de repriză tot gazdele au pus mai multă presiune, Toader şi-a încercat şi el şutul, portarul Marinescu opunându-se golului. În minutul 42, contrar cursului jocului, la practic a doua acţiune mai legată a lor, berbeştenii au reuşit să înscrie. O neatenţie în apărarea Vartex-ului a dus la golul de 1-0 în favoarea grupării lui Ilinca. A fost o combinaţie rapidă între Gherghe şi Milosteanu, cel din urmă reuşind să trimită peste portar. Gazdele au acuzat, fără vehemenţă, că Milosteanu ar fi primit balonul în poziţie neregulamentară, însă până la urmă a trebuit să se împace cu ideea că lucrurile nu mai puteau fi schimbate. Greşeala putea fi reparată până la pauză. Voica a încercat să-l surprindă pe Marinescu, chiar a reuşit, însă portarul oaspeţilor a fost salvat de un coechipier care a reuşit să îndepărteze pericolul.
Trei goluri, doi eliminaţi
Astfel, revanşa s-a amânat pentru repriza a doua, repriză în care au început să cedeze şi nervii la Vartex. Asta probabil şi datorită situaţiei în care s-au aflat: ei au ocazii şi alţii dau gol. Încă din minutul 53 s-a dezechilibrat jocul. Maria a oprit mingea cu mâna, a primit al doilea galben, astfel că Vartex-ul a rămas în inferioritate numerică. În acest fel era greu de crezut că vor mai putea întoarce soarta meciului. O dată cu eliminarea lui Maria s-au creat mai multe spaţii pentru Minerul Berbeşti. Ulterior aveau să le şi valorifice. La jumătatea reprizei, Vlaicu a prins un şut bun din flancul stâng ducând scorul la 2-0 pentru oaspeţi. Deşi era previzibil că vor pierde, gazdele n-au dezarmat, punând probleme chiar şi în 10 jucători. Toate calculele au fost încheiate o dată cu eliminarea lui Cătinaş. Ştia că are un cartonaş galben, însă nu şi-a menajat adversarii. Putea fi trimis la cabine mai devreme, după un fault intenţionat, din spate, urmat de o reacţie nepotrivită, însă a fost iertat de arbitru. Până la urmă Cătinaş tot n-a scăpat de eliminare. A faultat din nou şi astfel şi-a urmat colegul la vestiare. Chiar şi aşa, gazdele au avut puterea să iasă din propria jumătate. Voica şi-a încercat din nou şutul, însă fără succes. Între timp s-a făcut 3-0 pentru mineri, după un contraatac pornit de Nica. Mingea a ajuns la Meilă care l-a servit impecabil pe Nistor ce şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor. De-abia s-a reluat jocul că, în acelaşi minut, Gîrlă a dus scorul la 4-0, rezultat la care s-a şi încheiat partida.
Au arbitrat: Mihai Petre – la centru, ajutat la cele două linii de Florentin Stan şi Ionuţ Lefter. Observator: Nae Chiriţă.
Au evoluat echipele:
Vartex Rm. Vâlcea: Diaconu – Mihai, Duică, Nicolae, Maria, Cătinaş, Bunget, Aldescu, Toader, Voica, Moţ. A mai jucat Andrei.
Minerul Berbeşti: Marinescu – Grigore, Vladu, Buliman, Radu, Roşia, Gîrlă, Vlaicu, Gherghe, Nistor, Milosteanu. Au mai evoluat: Nica şi Meilă.