Mircia Gutău, susţinut de greii PD-L în lupta pentru primărie
• Sprijinit la bine, lăsat singur la greu
Sâmbătă, la Sala Sporturilor a avut loc lansarea candidatului PD-L, Mircia Gutău, în cursa pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Sala a fost arhiplină, peste 3.000 de oameni ţinând să fie prezenţi la eveniment. Alături de conducerea judeţeană şi municipală a partidului, au fost prezenţi toţi greii din conducerea centrală: preşedintele Emil Boc, secretarul general, Vasile Blaga, primarul Capitalei, Adriean Videanu, secretarul executiv, Elena Udrea, secretarul OT PD-L, Elena Băsescu, şefa OT PD-L, Monica Iacob Ritzi, precum şi alţi invitaţi de seamă. Atmosfera a fost una de sărbătoare, pe scenă urcând interpreţi de muzică uşoară şi populară, care au reuşit să încălzească participanţii. Rând pe rând, liderii PD-L au ţinut speech-uri, mesajul general fiind unul extrem de optimist.
De la Emil Boc la Elena Udrea, toţi vorbitorii au ţinut să-l asigure pe Mircia Gutău de sprijinul total al partidului, exprimându-şi totodată încrederea că acesta va câştiga încă din primul tur primăria. Un moment deosebit a fost acela în care Gutău a oferit buchete de flori soţiei şi fiicei sale, îmbrăţişându-se în aplauzele întregii săi cu familia sa, căreia i-a mulţumit pentru tot sprijinul acordat în momentele grele. Ca o paranteză, o critică generală adusă conducerii centrale a PD-L a fost aceea că în 2006, când Mircia Gutău a trecut prin momente extrem de grele, nimeni nu i-a luat apărarea. Pe de altă parte, cu ocazia evenimentului de sâmbătă, Boc&Co au ţinut să-l asigure pe primarul Râmnicului de întreaga susţinere. O.H.