Buşe a inaugurat începerea lucrărilor la Centrul Expoziţional
Miercuri, 27 februarie 2008, la sediul Primăriei Oraşului Călimăneşti, a avut loc lansarea proiectului „Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia”. La eveniment, au participat reprezentanţi din partea Consiliului Judeţean Vâlcea, Primăriei Oraşului Călimăneşti, Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, S.C. CONFORT S.A. (constructorul), S.C. Erbaşu S.A. (asociatul constructorului) şi mass-media. Cu acest prilej, a fost prezentat proiectul şi s-a realizat predarea amplasamentului către constructor, urmând ca acesta să demareze lucrările începând cu organizarea de şantier. Proiectul privind amenajarea Centrului de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia reprezintă cea mai importantă investiţie post Revoluţie din Călimăneşti şi se vrea o destinaţie de excelenţă în turismul de afaceri. Dumitru Buşe, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a precizat înainte de a tăia panglica inaugurală că „prin acest proiect, CJ doreşte să pună efectiv judeţul Vâlcea pe harta Europei, astfel încât Valea Oltului să nu fie cu nimic mai prejos decât Valea Prahovei”.
„Vă mărturisesc că acest proiect este proiectul de care mă simt cel mai ataşat şi că astăzi am avut satisfacţia să batem primul ţăruş de marcaj”, a subliniat liderul conservator. Potrivit constructorului, în perioada imediat următoare, la Centrul Expoziţional, vor fi demarate lucrările potrivit activităţilor proiectului: „lucrări de terasamente, lucrări de construcţii montaj la Pavilionul Central, pavilioanele expoziţionale acoperite şi spaţiile exterioare acoperite pentru expoziţii, drumuri şi sistematizare verticală, reţele în afara incintei, dotări şi mobilier, lucrări de refacere a mediului, recepţie şi instruirea personalului”. E.D.