„Săptămâna Dragostei” la Drăgăşani, Băbeni, Brezoi şi Olăneşti
Organizaţia de Tineret a PD-L Vâlcea, împreună cu filialele din Drăgăşani, Băbeni, Brezoi şi Olăneşti au considerat că este un bun prilej de a sărbători Valentine Day şi Dragobetele, organizând „Săptămâna Dragostei” în fiecare oraş, sub sloganul „Iubiţi-vă mult !”. Cu această ocazie, au fost organizate concursuri de muzică şi dans. „Am considerat că cele două organizaţii PD şi PLD vor avea ocazia de a se închega mai bine şi chiar suntem optimişti în ceea ce priveşte organizaţiile nou înfinţate şi proiectele pe care le avem. Politica înseamnă să dezbaţi probleme, să găseşti soluţii, să te implici în comunitate, iar pentru cei tineri să înveţe cum se face politica. La PD am găsit tinerii care ştiu să facă asta foarte bine: Bogdan Almaşi, Anca Gheorge, Diana Curcă, Ovidiu Barbu şi mulţi alţii.
Având alături sprijinul acordat de senatorul Dorel Jurcan şi deputatul Petre Ungureanu, plecăm la drum cu un mare avantaj. Ştim ce înseamnă spiritul civic şi ştim că pentru sporirea interesului tinerilor faţă de politică şi alegeri este vital ca partidele să promoveze candidaţi aproape de interesele lor. De aceea, sâmbătă şi dumnică vom merge la la Bucureşti, unde va avea loc alegerea preşedintelui Organizaţiei de Tineret şi a Consiliului Naţional de Coordonare, unde îi vom susţine pe Bogdan Almaşi, care va candida la funcţia de vicepreşedinte”, ne-a declarat primvicepreşedintele OTPD-L Vâlcea, Alina Băbeanu.