Primarul Mircia Gutău a propus Consiliului Local să ia în calcul posibilitatea înfiinţării propriului operator de ridicare sau blocare a roţilor autoturismelor parcate ilegal pe teritoriul Râmnicului şi scoaterea de pe piaţă a Parcomat-ului, societate care – cel puţin în acte – îi aparţine liberalului Cristi Iliescu. Ideea sa a fost agreată de majoritatea consilierilor, fapt pentru care, cel puţin pentru moment, acest serviciu va fi efectuat de DADP. Executivul Râmnicului a reuşit, după mai bine de un an de încercări în acest sens, să rezilieze contractul cu Parcomat. Acest lucru a fost posibil după ce instanţa a luat o hotărâre definitivă în defavoarea afaceristului Cristi Iliescu.
„Am spus în permanenţă că acest serviciu nu va fi dat altei firme, aşa cum au lăsat să se creadă unii şi alţii. Tarifele ce vor fi practicate de acum înainte sunt: 20 lei – pentru blocarea roţilor (operaţiune ce se va efectua, nu cum a procedat firma Parcomat, care niciodată nu a blocat roţile, ci a ridicat maşinile cu totul, pentru a încasa mai mulţi bani de la proprietari) şi 60 lei – pentru ridicarea autoturismelor. În plus, Parcomatul a practicat un preţ de dumping, ilegal, de 1,5 milioane lei, deşi Consiliul Local aprobase în jur de 600 de mii lei vechi plus TVA. Noi am aprobat un preţ, iar ei practicau la nesimţire dublu. Ne vom ţine de capul lor până vom recupera tot ce au luat în plus. Am făcut deja sesizări la instituţiile abilitate şi sunt convins că cei de la Finanţe va confisca de la Parcomat diferenţa de preţ. Hotărârea instanţei nu este definitivă şi irevocabilă, este doar definitivă, dar pe comercial, se poate pune în practică. Până se încheie de tot întreaga poveste, am decis să nu achiziţionăm maşina de ridicat, care costă vreo un miliard şi jumătate de lei vechi. Vom da comandă, însă, pentru sistemele de blocare a roţilor, urmând ca de acest serviciu să se ocupe DADP. Această structură, subordonată Primăriei Râmnicului, va monitoriza în special trotuarele, pentru că acestea sunt adesea blocate de maşinile parcate sfidător”. La şedinţa de vineri a CL, din partea firmei Parcomat a fost prezent avocatul Victor Stănculescu. Acesta a avut aproape imposibila misiune de a le explica aleşilor locali că societatea lui Cristi Iliescu nu a încălcat cu nimic legea. Din fericire pentru el, primarul Gutău şi preşedintele de şedinţă, Ion Nuică, nu l-au lăsat să exprime punctele de vedere ale conducerii Parcomat fără acceptul CL. În zadar au încercat consilierii liberali Gheorghe Ioniţă şi Ion Nicolae să-i dea cuvântul lui Stănculescu. Tot ceea ce au reuşit să facă a fost să-i dea apă la moară primarului Gutău, care încă o dată a pus lucrurile la punct: „Să fie foarte clar: firma Parcomat este a colegilor de la PNL. Interesele lor au fost date de gol de atitudinea pe care au afişat-o, în favoarea Parcomatului. Ori şi liberalii ar trebui să apere interesele râmnicenilor. Parcomatul a făcut abuzuri grosolane, a practicat preţuri neaprobate de CL. Acesta este adevărul, iar oamenii trebuie să-l cunoască!”. E.D.