Un preşedinte de club îi compară pe cei doi şefi ai AJF: „Persu a avut, totuşi, onoare şi demnitate!”
• dacă nu se aprobă propunerile lui Pintilie, acesta demisionează?
Au trecut doi ani de la alegerea preşedintelui Mihai Persu, timp în care fotbalul judeţean a ajuns să facă paşi mari înapoi. Despre o paralelă între Adunarea Generală din august 2006 şi cea din februarie 2008 ne-a vorbit un preşedinte de club ce a dorit să-şi păstreze anonimatul, dar care a tras un semnal de alarmă vizavi de lipsa de onoare şi de demnitate la care s-a ajuns. Interlocutorul nostru a spus: „Vreau să subliniez din start că nu am fost şi nu sunt un susţinător al lui Mihai Persu, considerând atunci ca şi acum că putea fi ales un alt preşedinte mult mai bun. Am fost însă surprins să constat că acum, la un an şi jumătate de la celebra Adunare Generală în care Persu a propus înfiinţarea Ligii a VI-a (el îi spunea Promoţie), vin cei din fruntea AJF-ului şi ne propun aproape acelaşi lucru.
Oamenii lui Persu au fost mai buni, mai capabili decât cei pe care-i are acum Pintilie. Se vede că ei n-au condus niciodată o echipă de fotbal sau au făcut-o de formă. Felicit ziarul Arena pentru că a tras acel semnal de alarmă referitor la schimbarea sistemului competiţional. Comisia asta a lui Dina, că bănuiesc că cei de la Competiţii fac propunerile de schimbare a sistemului competiţional, e depăşită de situaţie. Am citit şi eu în ziar şi pe Internet propunerile pe care Biroul Executiv trebuia să ni le înainteze. Aflu că Adunarea Generală e pe 8 februarie şi noi nici măcar nu am fost convocaţi. Ar trebui să ne dea şi nouă nu doar variantele pe care le propune Comisia de Competiţii sau Biroul Executiv, ci să ni să spună de ce sunt necesare schimbările şi cum se vor face. Aţi avut dreptate când aţi spus că vor să mărească Liga a IV-a la 20 de echipe pentru a atrage susţinerea unor echipe din Liga a V-a, dar nu e corect ca să se spună acum, la jumătatea campionatului, că în loc de patru echipe retrogradează doar două sau că în loc de patru echipe promovează şase. Cei ce conduc acum AJF-ul îşi bat joc de regulamente şi de statute. Persu a procedat corect: a cerut înainte de startul campionatului să se voteze cum va arăta sistemul competiţional din anul următor, nu din acelaşi an! A greşit doar că a vrut acel campionat la Liga a VI-a cu un singur arbitru şi fără condiţii. Adică el spunea că vrem să mergem înainte, dar se făcea un pas înapoi. În fine, a trecut… Acum au venit alţii şi ce fac? Vin cu aproape aceleaşi propuneri ca ale echipei lui Persu, nici nu le explică exact şi le vor aprobate la jumătatea campionatului. Persu, când a văzut că propunerile susţinute de el şi de oamenii săi nu sunt agreate, a avut demnitatea şi onoarea de a se retrage. Demisia sa a fost o dovadă de bărbăţie. Am să vă fac rost de o copie după această demisie şi să o publicaţi, pentru că Persu, prin acel act, a spus că delegaţii prezenţi la Adunarea Generală au fost manipulaţi. Aşa vor fi şi acum, pentru că manipulatorii sunt în conducerea AJF şi-şi urmăresc propriile interese. În concluzie: dacă propunerile lui Pintilie nu sunt aprobate, acesta are onoarea şi demnitatea să demisioneze?”
Aşteptăm ca actuala conducere a AJF Vâlcea să ne pună la dispoziţie o copie a demisiei lui Mihai Persu şi să explice public cine sunt cei care au făcut propunerile de schimbare a sistemului competiţional. Se confirmă, iată, că fotbalul judeţean are în frunte oameni care n-au condus echipe de fotbal şi mai vechea afirmaţie a lui Marian Başno că în AJF sunt prea mulţi foşti arbitri vine să explice de ce s-a ajuns aici.
Nicolae CIUCESCU