Editorial

Gaţu vrea doar să îşi umple maţu’?

La sfârşitul lunii martie se va disputa în România turneul pre-olimpic în urma căruia două echipe de handbal feminin vor merge la Olimpiada din vară. Alături de selecţionata lui Tadici, pentru două locuri ce dau dreptul la calificare se bat Ungaria, Polonia şi o reprezentantă din Asia. La prima vedere este un turneu uşor, cu România ca şi calificată, iar Ungaria şi Polonia luptând pentru poziţia secundă. Fiind şi gazdă, echipa ţării noastre n-ar trebui să rateze un succes destul de facil. Istoria recentă ne arată, însă, altceva…

Gazdă a fost echipa României şi atunci când, la Bucureşti, ne opream în faţa Serbiei şi ratam pentru prima dată în istorie participarea la un turneu final european. De data asta ar trebui să nu mai fie aşa, iar şefii handbalului românesc au multe de învăţat din propriile greşeli, dacă sunt în stare. Barajul ratat pentru Europene s-a disputat la Bucureşti, în faţa unui public ce a excelat prin absenţă. Nu erau spectatorii cei care să introducă mingea în poarta adversă, dar erau susţinătorii morali al unor jucătoare obişnuite să audă încurajările şi aplauzele a 3-4 mii de suporteri.

Preşedintele Cristian Gaţu, din fruntea Federaţiei Române de Handbal, găseşte nod în papură printr-o recomandare a EHF în care se spune că preferabil ar fi ca disputarea turneului pre-olimpic să aibă loc în săli cu o capacitate de peste 5000 de locuri. Este o recomandare, nu o condiţie obligatorie! Legându-se de ea, Gaţu vrea ca fetele lui Tadici să joace la Bucureşti contra Ungariei, Poloniei şi celei de-a treia echipe, din Asia. Cu toate că numai Gaţu vrea la Bucureşti, toţi ceilalţi din anturajul echipei sau chiar din afară preferând Râmnicu Vâlcea, preşedintele FRH o ţine pe-a lui – „ca gaia, maţu!”
Presa centrală, numind aici nu doar redacţiile principalelor ziare de sport, ci şi televiziunile, ar putea să susţină, din comoditate, ideea lui Gaţu, pornind şi de la premisele economice că e mai uşor să relatezi un eveniment sportiv din Bucureşti, decât să trimiţi o armată de jurnalişti, cu arme şi bagaje, la Râmnicu Vâlcea. Totuşi, presa centrală nu-i dă dreptate lui Gaţu. Toată lumea vrea la Râmnicu Vâlcea, iar pe tapet s-a pus zvonul că în spatele dorinţei lui Gaţu de a se juca în Bucureşti s-ar afla interese economice personale prin care preşedintele FRH ar urma să primească ceva de pe urma cazării echipelor la anumite hoteluri din Capitală. Adevărat sau fals?

Pentru vâlceni, lupta de pe malul Dâmboviţei nu trebuie privită cu suspiciunea unor afaficuri de care, probabil, unii ştabi din FRH n-ar fi străini. Pe noi ne interesează că atunci când cel puţin şapte handbaliste de la CS Oltchim joacă pentru naţională, ele trebuie susţinute. Cine le va susţine la Bucureşti? O sală de 5000 de locuri în care vor fi cel mult 3500 de spectatori arată ca o sală goală. Impactul vizual şi acustic va fi demoralizator. La noi, în Sala Traian, cel puţin 3500 de spectatori ar ocupa inclusiv treptele dintre sectoarele tribunei şi ar crea „vulcanul” din lava căruia să erupă spectacolul consacrat al handbalistelor antrenate de Gheorghe Tadici. În faţa acestor argumente, dar şi a multor altora, preşedintele Cristian Gaţu trebuie să cedeze şi să aducă turneul de la finele lunii martie la Râmnicu Vâlcea. Dacă va continua să susţină aberaţia cu disputarea lui în Capitală, lasă loc la interpretări şi la suspiciunea că domnia sa pune pe prim plan interese personale, cei drept – nedovedite!, în faţa unor interese naţionale evidente.
Florin Remus MĂNOIU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button