Victor Popescu, liderul tinerilor conservatori, a intrat în PNL
După cum anticipam la începutul anului, tânărul conservator Victor Popescu, fiul primarului de la Boişoara, a decis să treacă la liberali. Dezamăgit de traiectoria PC şi incapacitatea conducerii centrale de a redresa partidul, Victor Popescu şi-a dat seama că nu mai poate aştepta minuni lângă o formaţiune politică aflată în disoluţie. Aşa că, joia trecută, a semnat adeziunea la PNL, iar duminică a apărut într-o conferinţă de presă alături de Emilian Frâncu şi Bogdan Pistol, făcându-şi publică noua apartenenţă. „Nu sunt un oportunist, cum sugera domnul Dumitru Buşe, preşedintele PC Vâlcea.
Nu uitaţi că, atunci când am ales să vin consilierul dânsului la Consiliul Judeţean, plecam de la un salariu de opt ori mai mare. Deci, dânsul ar trebui să ştie cel mai bine că nu sunt un oportunist. În PNL nu am venit pentru funcţii şi avantaje, ci pentru că am constatat că acest partid încurajează şi promovează tineri, atât la nivel central, cât şi local. În plus, aş vrea să remarcaţi faptul că vin de la o formaţiune social-liberală la una liberală, iar asta pentru că întotdeauna am avut convingeri de dreapta”, a precizat Victor Popescu, oarecum dezamăgit de faptul că PC nu şi-a revenit după eşecul înregistrat la alegerile europarlamentare, ba din contră, în interiorul său, situaţia a devenit din ce în ce mai îngrijorătoare. Cel puţin atâta timp cât „din umbră, Dan Voiculescu ţine morţiş să conducă şi în continuare”, viitorul PC, în opinia proaspătului liberal, este pus în pericol. El crede că nu va mai dura mult până ca PC să fuzioneze cu PNL, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla până la locale, este convins că cei mai mulţi dintre conservatorii de valoare vor alege, ca şi el, să vină lângă liberali. „Eu cred că PC va fuziona cu PNL. Altă şansă nu are! Şi, chiar dacă nu va fuziona, cei mai buni şi mai serioşi oameni din PC vor veni la PNL. Iar referitor la întrebarea care mi-a fost adresată, răspunsul meu este afirmativ, da, mi-aş dori ca domnul Buşe să vină la PNL. Dar nu cred că va face acest pas prea curând”, a mai adăugat Victor Popescu, fost vicepreşedinte conservator.