Politica

Pesediştii nu-i acceptă înapoi pe toţi primarii dezertori

• interviu cu secretarul executiv al PSD Vâlcea, Dumitru Persu

Care este principala acţiune pe care o desfăşoară PSD Vâlcea în această perioadă?

Noi ne-am mobilizat încă din primele zile ale acestui an. Am stabilit ca până la sfârşitul acestei luni să definitivăm candidaturile pentru primari în toate localităţile judeţului. Am împărţit judeţul în 13 sectoare iar fiecare membru al BPJ are în răspundere un număr de 7 localităţi şi am plecat în teritoriu, am mobilizat birourile organizaţiilor din teritoriu şi am finalizat strategia pe care trebuie să o urmăm în finalizarea acestei foarte importante acţiuni.

Deja, împreună cu preşedintele organizaţiei şi alţi membri ai Biroului Permanent, am avut întâlniri cu 45 de birouri din cele 89 şi spre plăcuta noastră surpriză, marea majoritate au fost mobilizate, plecând la acţiune, respectiv la întâlnirea cu cetăţenii, cu electoratul, pe secţii de votare, respectiv la realizarea unor sondaje de opinie, astfel încât să avem cei mai buni candidaţi.

S-au făcut sondaje în toate localităţile?

Suntem în curs de desfăşurare, nu facem în toate localităţile, pentru că am adoptat o gândire bună: acolo unde avem primarii noştri şi nu au probleme deosebite, automat ei vor fi candidaţi pentru funcţia de primar. În schimb, în localităţile în care nu avem primari şi există la ora actuală o situaţie nu tocmai favorabilă, am hotărât să ne orientăm la cel puţin trei candidaţi pentru funcţia de primar şi care vor trece printr-un proces de selecţie, inclusiv prin realizarea unor sondaje de opinie. Avem în acest fel certitudinea că în momentul în care vom analiza în Comitetul Executiv al Organizaţiei Judeţene şi în Consiliul OJ, pe cine trebuie să desemnăm drept candidaţi, că aceia vor fi cei mai buni. Mare parte din cei 35 de primari ai PSD vor fi candidaţii partidului şi la alegerile locale din acest an. Urmează ca până la sfârşitul lunii februarie să avem finalizate şi listele cu candidaţii pentru consilierii locali şi judeţeni, pe care le vom supune votului secret al Organizaţiei Judeţene.

Aleşii locali ai PSD au mai fost supuşi presiunilor din partea altor partide?

Asta este o practică derulată de trei ani şi jumătate care evident că nu a încetat nici acum. Sunt lideri de formaţiuni politice care fac promisiuni, că le vor asigura repartizarea unor fonduri, că la bugetul pe 2008 vor avea grijă de ei şamd. Însă, după părerea mea, este o muncă inutilă, noi avem într-adevăr oameni cu demnitate, cu caracter şi nu cedează unor asemenea presiuni. Eu sunt convins că această acţiune va lua amploare, pentru că celelalte formaţiuni politice sunt deranjate de rezultatele obţinute de noi la alegerile europarlamentare, unde am obţinut locul I în 50 de localităţi. Chestiunea aceasta probabil i-a alertat pe liderii celorlalte formaţiuni politice şi procedează în consecinţă, dar nu tocmai democratic.

În cazul primarului de la Govora aţi luat vreo măsură pentru că a plecat la PNL?

Nu, nu am luat deocamdată nici un fel de măsuri, pentru că nu suntem oameni răzbunători. Cu 6 luni înainte de expirarea mandatului nu se mai poate face nimic.

Şi dacă vă mai pleacă şi alţi aleşi în perioada aceasta, ce veţi face?

Suntem pregătiţi şi pentru asemenea situaţii, în sensul că avem orientări stabilite, dar dintre primarii pe care-i avem la ora actuală eu cred că nu va mai pleca nimeni şi mai mult decât atât, avem semnale din partea unor primari de la formaţiuni politice fie aflate în opoziţie, fie aflate la putere, care doresc să revină în matca PSD. Cei 7-8 primari care au plecat de la noi regretă şi s-ar putea să revină în PSD. Eu cred că 5 primari vor veni sigur. Mai avem şi situaţii în care nu cred că vom accepta noi revenirea lor, pentru că noi considerăm că nu mai au aplombul, posibilitatea de a accede în funcţia de primar.

Aveţi solicitări şi din partea unor membri ai altor partide, care doresc să se înscrie în PSD?

Da, din partea PRM, chiar şi din partea PNL, PD-L, dar aceste replieri pe care le realizează unii membri de partid, noi trebuie să le analizăm cu discernământ. Nu vă pot da exemple, pentru că avem şi noi o strategie, pentru că nu vrem să le facem probleme.

Pentru ce funcţie veţi candida la alegerile locale?

Voi candida pentru o funcţie de conducere. Este însă devreme…

V-ar interesa funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean?

Nu, pentru că noi avem un candidat în persoana domnului Ion Cîlea, care nu are un contracandidat nici în partid, nici în celelalte formaţiuni politice. Eu am convingerea că va câştiga această funcţie şi nu va renunţa la ea pentru a se duce în Parlament.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button