„Am o mapă profesională pentru potenţialii candidaţi la primărie”

• interviu cu primarul Râmnicului, Mircia Gutău

Cu doar câteva luni înaintea campaniei electorale, primarul Mircia Gutău se declară optimist. Are o serie de proiecte pentru municipiu şi este convins că va câştiga din primul tur. Pentru o luptă electorală echilibrată, edilul îi îndeamnă pe preşedinţii de partide să se înscrie în cursa pentru primărie, însă nu crede că aceştia vor avea cuaj să o facă. Despre toate acestea dar şi despre multe altele, în interviul care urmează.

Domnule primar, care sunt principalele proiecte pe care le aveţi în vedere în acest an?

În primul rând, am prins o investiţie masivă în grădiniţe şi şcoli, pentru că vrem să fim pregătiţi pentru ce a propus guvernul – în acest an copiii care împlinesc 5 ani trebuie să meargă la grădiniţă, la anul cei care împlinesc 4 ani şi în următorul an, şi cei care au 3 ani. Aşadar, avem nevoie de o creştere a spaţiilor de cel puţin 30-40%. Altă posibilitate decât a face etajare la actualele spaţii nu există şi atunci am început lucrările la grădiniţa nr.7 din Nord. Aici nu facem mansardare. La grădiniţa nr.1 facem mansardare, izolaţie, încălzirea, absolut totul de la cap la coadă. După aceea venim mai jos şi avem Şcoala cu Ceas, unde vom face etajare şi faţada, pentru că nu au o sală de conferinţe. Liceul de Muzică – extraordinar de înghesuit. Sunt sesizări acolo de zece ani de zile şi am prins bani anul acesta să facem etajare şi izolaţie exterioară. Grădiniţa de la Biserica Toţi Sfinţii – o vom demola şi o vom reconstrui exact în acelaşi stil agreat şi aprobat de către Culte. După aceea, vom demola grădiniţa din faţa primăriei. Mai jos, şcoala nr.4 – vom face etajare, refacerea faţadei, acelaşi lucru îl vom face şi la grădiniţa Traian Sud. Avem vreo 9 unităţi şcolare, pe care le vom face până-n vară. Am prins circa 100 miliarde pentru aceste lucrări şi cu siguranţă este cea mai mare investiţie de acest fel de până acum. La acestea se adaugă şcoala nr.13 din Ostroveni, care nu are sală de conferinţe. Se vor face etajare, izolaţie, se va schimba tocăria. Mai avem grădiniţa nr.1 din Ostroveni. Mai avem o investiţie foarte mare la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, la corpul B de pe Capela, unde streaşina pur şi simplu îţi pică în cap. Întregul corp va fi refăcut şi va fi vopsit în alb şi gri, aşa cum trebuie să arate o instituţie. De asemenea, vom reface toaletele care arată dezastruos. În plus, vom face şi un cabinet medical. Un cabinet de acest fel vom face şi la Lahovari. În martie vor fi finalizate cele două terenuri de sport, cel cu nocturnă de la Mircea cel Bătrân, care este în proporţie de 80% finalizat. Acelaşi lucru îl vom face şi la Lahovari. La Lahovari am montat şi instalaţia de sonorizare. Vom face recepţie la dispecerat şi la cele 30 de camere pe care le-am făcut la Poliţie. Se lucrează intens la cinematograful Flacăra şi sper ca la sfârşitul lui mai să fie gata. Sper ca la începutul lunii martie să începem lucrările la noul cămin de bătrâni. Avem promisiunea că vom primi bani pentru căminul cel vechi în vederea construirii de locuinţe sociale. Avem sensurile giratorii care trebuie făcute în acest an, la Casa Ştiinţei, Goranu şi Boromir. Avem patru străzi care au fost licitate în Copăcelu – Căzăneşti, Buridava la Stolniceni, Câmpului în Nord… În martie şi aprilie vom finaliza lucrările la alimentarea cu apă de la Stolniceni. Mai avem groapa de gunoi de la Feţeni, Bulevardul Dem Rădulescu, pasajul de la Bogdan Amaru unde au început deja lucrările, un pod peste râul Olăneşti, reabilitarea pieţei din Nord. De asemenea, vom aloca 10 miliarde pentru stadion. Cam acestea sunt, în mare, investiţiile în acest an.

Cu bugetul cum staţi?

Sper că va fi de 1.800 miliarde. Bugetul este puţin mai mic pentru că a apărut o modificare a sumei de colectare de la notari – circa 50 miliarde. Aceşti bani nu mai sunt colectaţi la bugetul local, ci la cel de stat. În plus, sumele care erau date de Finanţe, după o anumită formulă, vor fi date prin Consiliul Judeţean. Sper că se va respecta aceeaşi formulă. Cred că după jumătatea lunii februarie vom putea aproba bugetul pentru 2008.  

Aveţi emoţii în ceea ce priveşte campania electorală?

Nu, pentru că nu-mi doresc cu ardoare, disperat, să rămân primar. Dacă râmnicenii mă apreciază şi voi fi votat, bine, dacă nu, la fel de bine, le respect opţiunea şi îmi văd de treabă. Am ce să fac.

Cum vă explicaţi că până la această oră nu există un contracandidat la primărie?

Există frământări în fiecare partid. Acum, ei no-o spun, dar credeţi că nu au şi ei sondaje? Au şi ei sondaje, recunosc şi eu că actualul primar stă destul de bine în sondaje şi încearcă să caute oameni care să aibă şanse reale pentru a câştiga primăria. Fiecare partid, indiferent cât de mare sau mic este, îşi doreşte cu ardoare să câştige primăria municipiului. Pentru că sunt fonduri foarte multe, municipiul este cel care se vede cel mai mult şi este firesc să apară şi ambiţiile respective. Dar eu îi voi respecta pe toţi, important este ca dacă vor dori să existe o confruntare pe idei, pe proiecte, dacă vreţi, chiar şi pe realizări, pe comparaţii, e bine. Dacă vor încerca o altfel de campanie, e treaba lor; eu voi încerca să le reamintesc cetăţenilor ceea ce s-a făcut în aceşti patru ani. Vreau să spun că mi se pare campania prea scurtă ca să pot vorbi despre tot ce s-a făcut. Am fost foarte inspirat şi am făcut Raportul Primarului; este un lucru foarte avantajos pentru mine. Voi centraliza cele trei rapoarte, pentru a le face cunoscute râmnicenilor. Decizia e a lor. Dar eu cred, după pulsul pe care-l simt, că voi câştiga din primul tur.

Credeţi că va fi o campanie murdară?

Orice campanie e murdară. La televizor nu vor apărea foarte mult adversarii mei, este mai mult vorba despre o luptă de culise. Eu deja am informaţii că anumite partide vor folosi pozele cu cătuşele pe mână. Este o realitate pe care am avut-o. Important este că eu voi pune sub acele afişe cine au fost cei care au încercat să-mi pună aceste cătuşe. Spre disperarea lor n-au reuşit. S-a dovedit nevinovăţia mea. Eu am mare încredere în justiţie. În rest, populaţia va fi pusă să aleagă şi sunt convins că populaţia nu poate fi minţită. Deja a văzut ce înseamnă o mascaradă, o luptă politică dusă la extrem. În cele mai multe cercuri s-a spus că primarul Gutău nu poate fi învins decât de justiţie şi hai să contribuim toţi ca justiţia să-l stopeze să mai candideze. Dacă asta este mentalitatea, înseamnă că este foarte grav pentru că obţinerea unui post de primar se face prin luptă deschisă, să apari în faţa oamenilor şi să fii credibil, iar ei şi-au dat seama că nu pot fi credibili şi atunci au încercat cele mai josnice metode. Dar este un Dumnezeu sus, mie nu îmi este frică de nimeni. Singurul de care-mi este frică este Dumnezeu.
Unii dintre adversari spun că au dosare grele care vă privesc. Dumneavoastră nu aveţi dosarele lor?
Pentru mine nu este o preocupare să fac dosare cu unii sau cu alţii. În schimb, am foarte multe informaţii documentate, pe bază de acte, dar aceste informaţii, cum să vă spun…

Aveţi mapele lor profesionale, că tot este la modă?

(Râde) Am o mapă profesională pentru potenţialii adversari la primărie, pentru că şi eu trebuie să fiu pregătit pentru orice. Cei mai importanţi adversari vor fi de la partidele care contează. Pe mine mă interesează mai puţin persoanele, pentru că trebuie să recunoaştem că în campania electorală contează foarte mult partidul. Eu sunt candidatul PD-L, mai e PSD, care e un partid important. Ei sunt într-o căutare permanentă, sunt vehiculate numele foarte multor necunoscuţi, chiar dacă ei sunt oameni de valoare.

Cu cine v-ar place să vă confruntaţi?

Mie mi-ar place foarte mult să se înscrie în această bătălie preşedinţii de partide. Ori de la municipiu, ori de la judeţ. Ori domnul Tudor, ori domnul Cîlea, mi-e indiferent. La PNL, din punctul meu de vedere, cele mai mari şanse le-ar avea domnul Frâncu. Ar fi corect să participe domnul Frâncu.

Îi aruncaţi mănuşa?

Nu, eu cred că până la urmă el va trebui să o facă, pentru că după ce vor face sondajele şi vor vedea că stau foarte prost, va fi obligat. Aşa aş proceda eu! Ca lider de partid trebuie să te sacrifici şi să candidezi la primăria municipiului. Mi-ar face o deosebită plăcere să mă întâlnesc cu dânsul în campanie, dar şi cu candidatul PSD. Ar fi o bătălie corectă, la nivel de vârf, te baţi cu adversarii principali, nu cu rezervele şi victoria este cu atât mai frumoasă când te baţi cu titularii.

Credeţi că vor intra în luptă?

Este vorba de responsabilitatea pe care şi-o asumă sau nu. Fiecare, o dată intrat în politică, îşi face nişte calcule. Eu cred că nu vor intra, că nu au tăria suficientă să intre într-o competiţie şi vor băga iepuraşii în faţă ca ei să rămână după aceea pe fotolii şi să spună: n-ai făcut, n-ai reuşit performanţă… Mie mi se pare corect ca cel care este cel mai bine cotat în partid, să candideze, aşa cum spun preşedinţii de partide. Aşa ar fi corect, pentru că este foarte uşor să stai pe un fotoliu de preşedinte de municipiu sau de judeţ şi după o nereuşită a colegului pe care l-ai pus să-şi rupă gâtul la primărie să arăţi cu degetul şi să spui că n-ai făcut şi dacă eram eu, ce puternic eram.

Revenirea dumneavoastră, oficial, în politica locală, coincide cu intrarea în PD-L a unor nume grele. Vintilă Matei, Viorel Popescu, sunt doar două dintre acestea. Ce alte înscrieri notabile au avut sau vor avea loc?

Ca certitudine, domnul Matei Vintilă care şi-a depus adeziunea, la fel şi domnul Nicolae Dicu. Alte nume, pe care le consider foarte grele şi onorante pentru mine, sunt doamna Ene Gabriela, fostul inspector şcolar adjunct, un om căruia eu nu am ce să-i reproşez, foarte respectată în rândul profesorilor, şi-a depus joi adeziunea, precum şi domnul general Ţârdea, care şi-a depus şi el adeziunea. A fost o mare surpriză şi o mare bucurie pentru mine, săptămâna aceasta vor fi primiţi oficial, vom face şi o conferinţă de presă. Cam acestea ar fi, cele spuse de dumneavoastră şi cele spuse de mine. Mai urmează şi alte nume, oameni de mare valoare.

Se fac tot felul de speculaţii pe marginea averii dumneavoastră. S-a schimbat ceva în ultimul an de zile vizavi de acest capitol? Când vă veţi reactualiza declaraţia de avere pentru anul 2008?

Legea te obligă ca până în 15 iunie să îşi reactualizezi declaraţia. E timp. Da, au apărut nişte speculaţii grosolane şi mârlăneşti pe seama averii mele, într-o anumită publicaţie. Se refereau la maşinile mele, că am trei maşini. Da, este adevărat, dar maşinile sunt pe biroul notarial al soţiei. Te obligă legea să spui în ce firme eşti acţionar, nu ce ai pe o anumită firmă. Pe firma Continente nu am nici o maşină, în schimb casa este construită pe firma Continente. Este casa din centru, de lângă CEC. Casa cealaltă pe care am făcut-o anul trecut, împreună cu terenul, vor apărea în declaraţia de avere. Apare o speculaţie că sunt dator, cu blocul pe care l-am făcut. Acolo, eu am luat avansul de la oameni, în declaraţia din 2006 am declarat că sunt dator că am luat avansul, dar am declarat în partea cealaltă, pe care nu au comunicat-o, că am un bloc în construcţie. Bineînţeles că în 2007 s-a finalizat, s-a făcut vânzarea, nu mai am nici un leu datorie, am un beneficiu de vreo 300.000 de euro. Banii sunt acum în cont. Pe numele meu nu am decât o casă modestă la Ocnele Mari şi o casă începută pe 22 Decembrie. Casa de la CEC e pe firmă iar maşinile sunt pe biroul notarial. Declaraţia de avere o voi pune pe site în iunie, cum prevede legea. Nici nu pot actualiza acum, pentru că nu pot declara veniturile soţiei. Soţia a avut anul trecut încasări de 16 miliarde lei. Pe încasările respective trebuie să se facă închiderea anului financiar. De aceea şi legiuitorul ne-a dat termen până-n iunie. În aprilie – mai se face închiderea şi se poate trece venitul net. Ori, eu acum nu ştiu care este venitul net. Că sunt 10 miliarde, că sunt 12 miliarde, că sunt 11, că sunt 9, nu ştiu care este venitul net.
Octavian HERŢA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button