Primăria Râmnicului cumpără tigri, maimuţe şi mistreţi pentru ZOO Ostroveni
• Program de reabilitare de 1,2 milioane euro
Grădina Zoologică din Ostroveni a intrat într-un proces de reabilitare, care se va întinde pe parcursul a câtorva luni de zile. Investiţia se ridică la peste un milion de euro, banii urmând a fi folosiţi pentru transformarea grădinii într-o destinaţie agreabilă pentru cei care doresc să-şi petreacă timpul liber. Vor fi modernizate spaţiile în care trăiesc animalele, aleile vor fi reabilitate, vor apărea noi construcţii şi nu în ultimul rând, vor fi achiziţionate noi exemplare. Nu este exclus ca în cadrul proiectului să fie montate şi camere de luat vederi, după modelul grădinii zoologice din Bucureşti.
Proiectul de reabilitare a Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea este de fapt singura salvare de la dispariţie a acestui obiectiv. Toate parcurile din România vor trebui să corespundă în foarte scurt timp standardelor europene, în caz contrar ele urmând a fi închise. În cursul anului 2007, Primăria Râmnicului a reuşit să facă un studiu de fezabilitate pentru Zoo Ostroveni, în baza unui act normativ din 2002, proiectul fiind derulat prin Ministerul Mediului. Nu mai puţin de 1,2 milioane euro vor fi folosite pentru ca acest obiectiv să fie unul european. „Dorim să transformăm această grădină zoologică într-un parc zoo şi de agrement. Acolo se vor monta locuri de joacă pentru copii, dar şi un local în care părinţii să poată consuma împreună cu copiii un suc, o prăjitură sau un sandwich. Vom construi un depozit de furaje, un cabinet veterinar, construcţie pentru cursuri educative pentru copii, o bucătărie pentru pregătirea hranei animalelor, o platformă pentru gunoi ecologică. Va fi făcută şi o amenajare peisagistică, a aleilor şi a spaţiilor verzi”, ne-a declarat viceprimarul Nicolae Dicu. Acesta nu exclude şi posibilitatea montării unor camere de luat vederi în interiorul grădinii, pentru mărirea gradului de siguranţă. La grădina din Capitală au fost montate camere video, după ce un jaguar a evadat, fiind ulterior ucis de personalul parcului.
Nu a fost uitată nici diversificarea animalelor. Astfel, în perioada imediat următoare, râmnicenii vor putea admira două exemplare noi de tigri, o lamă femelă, un ponei femelă, o maimuţă avian, doi mistreţi şi foarte multe păsări.
Octavian HERŢA