Diverse

Nicolae Chirita promite ca va continua ce a început Gheorghe Constantin

 Pentru că „n-am fost comunist să mă pricep la sloganuri”,

Nicolae Chiriţă promite că va continua ce a început Gheorghe Constantin

    S-a născut în urmă cu 42 de ani în comuna Măciuca din judeţul Vâlcea. A luat contactul cu fotbalul organizat şi de performanţă în 1981 când s-a legitimat la divizionara C de atunci, Oltul Rm. Vâlcea, unde a fost instruit de antrenorul Ciofîcă; nea’ Didică, cum îl alintau fotbaliştii. A urmat apoi un periplu pe la Metalul Rm. Vâlcea şi Forestierul Băbeni. Ultima formaţie la care a evoluat a fost Constructorul Horezu. La 24 de ani a fost constrâns să renunţe la a mai juca fotbal din cauza unei probleme de sănătate: şi-a rupt clavicula şi peroneul.
    Pentru a rămâne aproape de sportul-rege, în anul 1990 s-a înscris la Şcoala de Arbitri. Cariera în arbitraj a început-o la îndemnul regretatului Nicu Stoiculescu, care l-a ajutat până a ajuns la Divizia C. Această s-a întâmplat după 4 ani în care a trebuit să-şi demonstreze valoarea la nivel de judeţ. A avut o „staţionare” de 7 ani în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. În 2001, când nu mai exista nici o echipă în oraşul olarilor, a înfiinţat Prelcon Horezu. Tot atunci a devenit şi observator. Ulterior a mai ajutat la înfiinţarea echipelor Flacăra şi Dinamo Horezu. Per ansamblu, din 1992 şi până în 2002 a răspuns, alături de Neluş Mugescu, neoficial de zona Horezu. Din 2002 este şi pe hârtie reprezentantul AJF-ului pe zona Horezu.  Este scurta bibliografie a unuia dintre candidaţii la şefia AJF-ului ce reprezintă provincia, Nicolae Chiriţă. Până săptămâna trecută când şi-a depus dosarul existau doar zvonurile că el va candida, însă aproape nimeni, cel puţin dintre candidaţii ştiuţi, nu luase în serios şi această variantă.

„La început am vrut să-l susţin pe Florin Verigeanu”

Nae Chiriţă recunoaşte că atunci când pentru prima dată Constantin şi-a exprimat intenţia de a renunţa la AJF, nu s-a gândit că ar putea să candideze, ci a luat în calcul o altă opţiune: „am discutat cu reprezentanţii echipelor de fotbal de prin zona Horezu şi o parte dintre noi am căzut de acord că ar fi potrivit pentru preşedinţie fostul secretar al CCA, Florin Verigeanu. Un om cu renume şi cu relaţii, de genul domnului Constantin. Dar ne-am lovit de refuzul acestuia. Ne-a spus că el nu este omul care să poată sta la un birou”. După ce această variantă a căzut, primind telefoane să ajute pe alţii şi-a dat seama că mai bine se ajută pe el însuşi. „Gheorghe Constantin mi-a dat un imbold. Mi-a spus că se bucură dacă voi câştiga, dar să nu mă bazez pe vreun ajutor. Oricum, eu voi aştepta ajutorul lui totdeauna. Sper să nu aibă niciodată telefonul închis pentru vâlceni. Putem spune că Gheorghe Constantin a pus temelia adevărată pentru fotbalul judeţean. Totul a fost pus la punct ca la FRF”, a spus Chiriţă.

Programul-platformă a fost făcut împreună cu oamenii de fotbal de prin judeţ

„Programul de măsuri pe care le voi lua dacă voi ajunge preşedinte la AJF l-am făcut împreună cu oamenii de fotbal de prin judeţ. Marea majoritate a problemelor de care aceştia mi-au amintit, le-am transpus pe hârtie. Nu vreau şi nu pot să promit că voi avea mari realizări cum au făcut alţii, eu voi face tot ceea ce va fi necesar pentru binele fotbalului. Îmi doresc, în primul rând să continui ceea ce a făcut Gheorghe Constantin. Nu ştiu ce mari dificultăţi pot să întâmpin atâta timp cât fotbalul este acelaşi pentru toţi. A fost 5 ani linişte la AJF şi vreau să continue aşa”, a mai menţionat reprezentantul zonei Horezu din Biroul Executiv al AJF-ului. Acesta a amintit că nu va tolera aşa-zisele jocuri de culise, iar echipa cea mai bună va fi şi cea care va promova. Iar ce nu e inclus program şi o să se constate că e bine, se va realiza. La comisii va avea nişte oameni corecţi, competenţi, care vor duce la bun sfârşit toate directivele.

Fair-play cu contracandidaţii, Chiriţă le doreşte la toţi să ajungă în turul 2

Imediat după depunerea dosarelor, marea majoritate a candidaţilor la şefia AJF-ului au susţinut conferinţe de presă pentru a face cunoscute oamenilor de fotbal măsurile pe care promit că le vor lua în cei 4 ani de „domnie” la forul fotbalistic judeţean. Unul din puţinii reprezentanţi ai provinciei la alegerile de la AJF din 24 februarie, Nicolae Chiriţă, un om simplu ce trăieşte în şi pentru fotbal, a considerat însă că este mai bine să meargă şi să vorbească personal cu oamenii, decât să ţină conferinţe, pentru că „dacă susţin o conferinţă de presă, mă aud şi mă văd doar cei din zona Râmnicului”. Apoi, „am văzut că aproape fiecare dintre candidaţi au câte un mesaj. Eu nu am fost comunist, nu mă pricep la sloganuri, dar cred că din fiecare mă caracterizează ceva. Eu îi respect pe fiecare, sunt toţi oameni de fotbal cu ştate vechi. Sper să fie cu adevărat aleasă soluţia cea mai bună. Le urez baftă şi să ajungem cu toţii în turul 2”, spune fostul arbitru divizionar C, Nicolae Chiriţă. De asemenea este de părere că deşi toţi se dau câştigători, „lupta este mai echilibrată ca oricând. Nici unul dintre noi nu este favorit. Cine gândeşte aşa, greşeşte. Toţi avem aceleaşi şanse”.

Dacă nu ar fi crezut în şansa lui, nu mai candida

Toţi candidaţi, atunci când au luat decizia să-şi depună dosarul, şi-au făcut mai înainte nişte calcule. O parte dintre ei, credem noi, s-au înscris în luptă nu din dorinţa de a câştiga, ci pentru a-i încurca pe alţii. Nae Chiriţă spune că el nu intră în această categorie şi că dacă nu ar fi crezut că poate câştiga, nu ar fi avut sens să mai candideze: „În primul rând mă bazez pe zona Horezu. Cele mai multe din echipe mă vor. Ştiu că nu mă vor ajuta echipele din oraşul Horezu pe care le-am sprijinit poate cel mai mult. Pentru anii în care am ajutat fotbalul din oraşul Horezu, am obţinut mai mult dispreţ din partea unora. În schimb, dacă nu faci nimic şi critici pe altul, eşti cel mai bine văzut. Dar nu sunt supărat. Apoi în apropiere de Drăgăşani m-am născut şi sunt cunoscut şi acolo, iar despre zona Vâlcii, prietenii ştiu de ce să mă voteze”. Iar ca o concluzie, Chiriţă a spus: „Am adversari puternici, contracandidaţii sunt destul de versaţi, sunt «unşi cu toate alifiile», cum se spune, însă sper că va fi o luptă corectă şi o să câştige cel mai bun. Eu, indiferent de ce se va întâmpla, voi rămâne acelaşi: respectuos, corect şi cinstit”.

Nae Chirţă prezintă proiectul pe care vrea să-l realizeze ca şef la AJF

Pentru că am decis să fim imparţiali şi să-i prezentăm pe toţi candidaţii la şefia AJF în măsura în care aceştia au ceva de spus, iată în continuare şi conţinutul platformei-program de „guvernare” a preşedintelui Nae Chiriţă, în eventualitatea în care acesta ar ajunge la conducerea fotbalului vâlcean.

Program de măsuri pentru perioada mandatului de preşedinte al A.J.F. Vâlcea

1. Activitatea desfăşurată în fruntea AJF va avea drept ghid pe perioada mandatului Regulamentul şi Statutele FRF şi LPF, adoptate nevoilor şi necesităţilor judeţului Vâlcea.

2. Se vor reorganiza toate comisiile şi subcomisiile din cadrul AJF Vâlcea.

3. Pentru cunoaşterea în totalitate a situaţiei din judeţ în ce priveşte activitatea sportivă, lunar reprezentanţii Biroului AJF se vor întâlni cu reprezentanţii echipelor de fotbal, pe zone geografice.

4. Semestrial, în cele trei zone ale judeţului: Horezu, Călimăneşti şi Drăgăşani se vor organiza selecţii în rândul juniorilor şi a altor tineri şi îndrumarea acestora spre echipele din zonă.

5. Se va menţine actualul sistem competiţional cu patru serii la Divizia Onoare şi se va studia posibilitatea înfiinţării a doua serii de Divizie „D” a câte 10-12 echipe, sau înfiinţarea unei singure serii cu 12-16 echipe care au terenuri de joc cu minimum necesar pentru Divizia „D”.

6. Echipele de Divizia „D” îşi vor face programul jocurilor pentru zilele de sâmbăta sau duminica la începutul campionatului după dorinţa echipelor gazdă, începând cu campionatul 2006-2007.

7. În pauzele competiţionale, prin sprijinul AJF, în cele trei centre judeţene, în deplină colaborare cu primarii localităţilor, directorii de şcoli, profesorii de sport şi ISJ Vâlcea se vor organiza campionate de fotbal în rândul elevilor. În acest fel, începând cu anul 2006-2007, cu consultarea echipelor Diviziei „D”, se va relua campionatul de juniori.

8. Echipele de Divizia „D” să aibă echipe de juniori împărţite în două sau patru serii, jucând independent de echipa de seniori în zilele de duminică (dacă este nevoie două tururi şi două retururi, toamna-primăvara) finalele sau finala jucându-se la Rm. Vâlcea, echipele campioane fiind premiate cu echipament sportiv şi remuneraţie.

9. Fiecare echipă de juniori are dreptul să joace trei etape cu 10 juniori, cu legitimaţii tip cartelă având viza medicală, dar fără taxa AJF. După trei etape se vor hotărî dacă îi legitimează.

10. Pentru fiecare an competiţional toate echipele de juniori vor primii în mod gratuit câte o minge de fotbal, iar echipele din campionatul Onoare si Divizia „D” vor putea legitima câte doi jucători-juniori fără achitarea taxelor aferente.

11. Prin discuţii şi cu sprijinul primarilor fiecărei localităţi se va demara acţiunea de modernizare a bazelor sportive în scopul creării unor condiţii minime pentru desfăşurarea unui meci de fotbal.

12. Insistarea pe lângă primarii comunelor Valea Mare, Ghioroiu, Lacusteni, Tetoiu, Roşiile sau Livezi pentru sprijinirea înfiinţării a câte unei echipe de fotbal la nivel de „Onoare”, astfel se va înfiinţa şi seria Bălceşti, formându-se şi comisia din acest oraş, rămânând la Horezu doar o singura serie.

13. La începutul fiecărui an competiţional pentru asociaţiile sportive nou înfiinţate, se vor reduce cu 50 la sută taxele privind legitimarea jucătorilor noi şi taxele de viză anuală.

14. Se va relua acţiunea de selecţie a observatorilor AJF, acţiune care se va realiza şi prin consultarea reprezentanţilor Asociaţiilor Sportive, prin organizarea unor sondaje în scopul eliminării celor cu abateri de la etica sportivă.

15. Se va interzice deplasarea la meciurile de fotbal a brigăzilor de arbitri împreună cu observatorii, acţionându-se pentru realizarea unor delegări încrucişate.

16. Pentru partidele de fotbal se va încerca găsirea unui climat de disciplină, stabilindu-se obligaţia participării la jocuri a unor organe de ordine.

17. Pentru zona Horezu şi Drăgăşani, prin reprezentanţii AJF se vor organiza semestrial cursuri de arbitri fotbal, lucru care va aduce la suplimentarea numărului acestora, dând posibilitatea AJF să creeze o concurenţă şi în această activitate şi studierea acestei activităţi în zonele Bălceşti şi Berbeşti.

18. În şcoala de arbitri fotbal să fie primiţi numai cursanţi care au terminat liceul sau sunt în clase terminale de liceu având vârsta minima 17 ani împliniţi. Aceştia îşi vor face stagiatura arbitrând echipe de juniori.

19. Pentru anul 2006 se vor menţine la nivelul anului 2005 valoarea baremurilor de arbitraj şi observare.

20. Asigurarea unei transparenţe totale privind întreaga activitate în cadrul AJF prin prezentarea unor informări ori de cate ori sunt cerute de majoritatea asociaţiilor afiliate, în special privind bugetul de venituri şi cheltuieli şi justificarea acestora.

21. Preşedintele sau secretarul AJF vor fi purtătorii de cuvânt ai AJF pentru relaţii cu mass-media locală şi organizarea săptămânală a unor conferinţe de presă.

 

Acest program de măsuri nu va putea fi pus în practică fără sprijinul şi colaborarea asociaţiilor sportive, noi fiind de fapt angajaţii AJF-ului pentru patru ani, prin votul dumneavoastră.

Vă mulţumesc!

Nicolae CHIRIŢĂ

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button