Administratie

Guvernul va aloca judeţului Vâlcea fonduri pentru 16 noi săli de gimnastică, 14 grădiniţe şi două bazine de înot

Construcţia de noi campusuri şcolare şi universitare, precum şi a unor spitale de urgenţă regionale reprezintă proiectele naţionale pe care Guvernul le va demara anul acesta, a anunţat zilele trecute Bogdan Pistol, vicepreşedinte PNL Vâlcea. Proiectul construirii campusurilor şcolare şi universitare este în faza de elaborare la Ministerul Educaţiei Naţionale şi va începe de îndată ce va fi corelat cu planurile de restructurare în învăţământ, a mai spus tânărul liberal. El a arătat că restructurarea învăţământului este necesară pentru a asigura o alocare eficientă a fondurilor destinate susţinerii învăţământului, cu efecte asupra calităţii actului de educaţie.

„În  mediul rural se constată o migraţie a elevilor către oraşe, o depopulare a şcolilor. Ajungem de multe ori să avem cheltuieli cu mult peste medie în zone rurale care, din cauza depopulării, au rămas cu foarte puţini elevi şi cu cadre didactice. Restructurarea va permite o serie de investiţii în campusurile şcolare, dar şi asigurarea mijloacelor de transport pentru elevi. Acest proiect va fi unul care va conduce la ridicarea nivelului învăţământului preuniversitar. Pe data de 8 ianuarie, deputatul Emilian Frâncu a fost la Ministerul Educaţiei, unde a stat de vorba cu doamna ministru secretar de stat Zvetlana Preoteasa. Concluziile discuţiilor sunt promiţătoare. Judeţul Vâlcea va beneficia de fonduri pentru construcţia a 16 noi săli de gimnastică, 14 grădiniţe şi două bazine de înot, unul la Colegiul Naţional Matei Basarab şi altul la şcoala I Gh. Duca. Vom mai avea 3 campusuri universitare. La Horezu vom avea un campus olimpic, la Râmnicu Vâlcea, la Grupul Şcolar Oltchim, axat pe chimie, cu laboratoare moderne şi la Drăgăşani, la Grupul Şcolar Brătianu. Acesta din urmă fusese tăiat fără motiv de pe lista de investiţii de către fostul ministru. Acum, acesta a fost repus în lista de priorităţi şi va primi finanţare. În plus, patru grupuri şcolare din Vâlcea, au primit deja câte un autocamion şi câte un autoturism, pentru ca elevii dornici să devină şoferi profesionişti să aibă pe ce să exerseze. O şcoală a primit chiar un tractor cu remorcă. Valoarea acestor vehicule se ridică la aproximativ 25 de miliarde de lei vechi. Şi măsurile pentru sprijinirea învăţământului din mediul rural vor fi mult mai mari în 2008, cum spuneam şi cu alte ocazii. În curând, la Vâlcea va veni un nou lot de microbuze, pentru localităţile Laloşu, Scundu, Berbeşti, Lădeşti, Voiceşti, Bărbăteşti, Câineni, Râmnicu Vâlcea şi Berbeşti. Fără doar şi poate, în acest an, investiţiile pentru învăţământul din mediul rural se vor dubla faţă de 2007. Nu vor mai exista la finele anului şcoli cu WC-uri în curte, neracordate la Internet, fără sursă de apă potabilă şi aşa mai departe”, a declarat Bogdan Pistol. Un alt proiect naţional vizează realizarea a opt spitale de urgenţă regionale. Fostul lider TNL a arătat că infrastructura spitalicească din România nu corespunde standardelor actuale. „În România, nu s-a mai construit un spital din anii '80. Acestea nu dispun de condiţii elementare de igienă, ca să nu mai vorbim de funcţionalitate”, a afirmat vicepreşedintele liberal.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button