„Nu m-am implicat în jocurile de culise”
Gheorghe Vangu explică de ce şi-a făcut mulţi duşmani
• echipa sa, Energia Malaia, singura echipă neînvinsă de primele două clasate
De aproximativ doi ani a reapărut în peisajul fotbalului judeţean o echipă din Malaia. Este vorba despre Energia care a atras atenţia mai întâi la Onoare unde a reuşit să se impună în faţa unor echipe puternice ca Dinamo Rm. Vâlcea sau AS Mihăeşti, reuşind promovarea în eşalonul de elită judeţean, iar acum, deşi se află la prima experienţă în Liga a IV-a, a obţinut performanţa de a lua faţă altor grupări cu tradiţie la acest nivel şi cu pretenţii mai mari, astfel că la finalul turului de campionat s-a clasat pe locul 5 din cele 18 formaţii care au luat startul în acest sezon.
Mai mult decât atât, deşi s-a aflat de câteva ori în mijlocul unor scandaluri, a fost printre puţinele grupări din acest eşalon care n-a fost bănuită că ar face jocurile cuiva. În spatele sau la baza tuturor realizărilor acestei echipe stă viceprimarul din Malaia, Gheorghe Vangu. Dacă n-ar fi existat ambiţia şi implicarea, mai ales financiară, a acestuia, probabil că nu am fi vorbit astăzi de Energia Malaia la acest nivel. Deşi cunoştinţele într-ale fotbalului organizat nu erau destul de vaste la început, a reuşit să prindă din zbor mecanismul, astfel că acum se poate număra printre oamenii de fotbal din judeţ. În această perioadă au apărut în publicaţia noastră, legat de fotbalul judeţean, părerile majorităţii celor care sunt implicaţi la o echipă de Liga a IV-a, astfel că nu puteau lipsi impresiile şi ale unei persoane care chiar a făcut eforturi însemnate pentru sport.
Trei jucători au fost la un pas de a fi daţi afară de la echipă
* La prima participare în Liga a IV-a aţi reuşit să vă impuneţi în campionat ca o echipă de top. Care credeţi că a fost cheia succesului?
– Un cuvânt de spus în acest sens cred că l-au avut antrenorii, faptul că au ştiut cum să lucreze cu jucătorii. De fapt, noi ne-am şi propus să terminăm campionatul pe locul 5, pentru că dacă ştiam că se putea chiar locul 3, forţam de la început. Mai aduceam şi vreo 3 jucători tineri şi poate ne ieşea pronosticul. Însă până la urmă e bine şi dacă am termina campionatul la fel cum am încheiat turul, adică pe locul 5. Iar un alt lucru care a contat în realizarea acestor rezultate a fost seriozitatea. La un moment dat chiar am vrut să renunţăm la trei jucători care n-au înţeles că la Malaia nu se merge cu jumătăţi de măsură şi anumite lucruri nu sunt acceptate, însă până la urmă totul s-a reglat. Sper că au înţeles care sunt cerinţele şi nu vor mai călca strâmb.
* În ultimele etape Energia a mers mai prost. Ce s-a întâmplat? V-aţi implicat mai puţin decât de obicei?
– În ultima perioadă am avut mai puţin timp pentru fotbal. Am fost ocupat cu alte probleme şi jucătorii au cam scăpat din mână. Aici o vină poate o poartă şi antrenorul care-ar fi trebuit să-i ţină din scurt. Acesta a fost motivul pentru care au şi pierdut atâtea puncte pe final. În afara meciului cu CSM-ul pe care, din câte am înţeles, chiar nu-l puteau câştiga, în restul se puteau impune, mai ales că nu au avut adversari de speriat. Chiar dacă n-am putut fi alături de ei, am fost la curent cu tot ce s-a întâmplat. În unele cazuri m-a mai informat şi soţia care a asistat la numite partide. De altfel, fără sprijinul familiei, nici nu m-aş fi putut implica în fotbal.
* Înainte de începerea acestui sezon spuneaţi că vreţi să staţi vreo doi ani în „elită”, după care, dacă veţi găsi sprijin şi în altă parte, vă gândiţi la Liga a III-a. S-au schimbat planurile între timp?
– Nu, nu s-au schimbat planurile. Iniţial, am vrut să forţăm chiar din acest an, însă pe lângă faptul că ar fi trebuit să aducem jucători, trebuia să avem pusă la punct şi baza sportivă. În plus, chiar dacă am fi avut şansa să promovăm, nu am fi dispus de o bază materială pentru a susţine echipa la acel nivel. De unul singur, nu ştiu dacă aş putea suporta toate cheltuielile în Liga a III-a. Mi-aş dori să investim în viitorul apropiat mai mult în infrastructură, atât la nivel de club, cât şi la nivel de comună.
* Revenind la acest campionat, dat fiind faptul că reprezentaţi o echipă proaspăt promovată, spuneţi-ne dacă aţi sesizat diferenţe majore faţă de Liga a V-a!
– Eu sunt de fel realist. Am fost conştient că va fi un pic mai greu în Liga a IV-a. Am ştiut, însă, la ce să mă aştept şi tocmai de aceea am creat o echipă care să facă faţă la acest nivel. Diferenţa ar fi, totuşi, că aici sunt prea multe dedesubturi, jocuri de culise. Eu nu m-am implicat în ele, deşi au existat „ocazii”, şi poate din acest motiv, pentru că nu m-am implicat, mi-am şi făcut foarte mulţi duşmani. De altfel, acest aspect a şi stat la baza ideii de a da trei jucători afară de la echipă. Pe lângă aceste suspiciuni, pe mine m-a deranjat şi viaţa lor extra-sportivă. Însă probabil că o parte din vină, după cum i-am spus şi antrenorului Cristi Bora, ne aparţine. Poate i-am lăsat să stea prea mult la masă cu noi şi ei au înţeles asta greşit. Oricum, am luat decizia să interzicem jucătorilor consumul de alcool.
Deranjat de frecvenţa delegării anumitor arbitri la meciurile lui Dinamo Horezu
* Ce lucruri credeţi că merg prost în fotbalul judeţean şi dacă şi cum ar putea fi îndreptate?
– Nu am prea mare experienţă în fotbal, aşa că nu mă pot pronunţa. Nu ştiu cât adevăr sau neadevăr există în anumite idei, dat ceva putred este la nivel de conducere. Iar asta nu înseamnă că-l acuz neapărat pe Pintilie. Ştiu doar că sunt legături mai apropiate ale unor conducători. În lupta pentru promovare cred că sunt agreate ambele echipe, atât Dinamo Horezu, cât şi Hidroelectra, însă cea din urmă are un important atu şi anume baza sportivă de care dispune. În plus, poate ar fi un câştig şi pentru vâlceni dacă ar exista o altă echipă de Liga a III-a în Râmnic, ci nu la Fîrtăţeşti. Apoi, să nu se înţeleagă că am ceva împotriva lor, dar Dinamo nu mi s-a părut o echipă de temut. Poate va arăta altfel din retur. Iar despre organizare eu nu pot să spun decât că e cam „harababură”. Un exemplu în acest sens sunt adresele greşite sau netrimise de AJF, faptul că unora li se acceptă anumite lucruri în timp ce alţii sunt refuzaţi. Unii îşi programează meciurile cum vor, în timp ce altora li se cere respectarea regulamentului. Eu nu am prea trecut pe la AJF şi probabil de-asta nici nu sunt atât de bine văzut. Cheltuiesc bani cu echipa mea şi nu pentru alte lucruri. Am văzut că alţii sunt trataţi diferit. De fapt, chiar mi-am propus în retur să urmăresc mai multe meciuri. Pentru că mă deranjează frecvenţa cu care sunt delegaţi anumiţi arbitri la meciurile echipei Dinamo Horezu. Nu ştiu dacă această echipă a avut mai mult de 4 centrali într-un tur de campionat. Sau poate i-a avut, însă n-a urmat şi al 5-lea. Astea sunt lucrurile care mă nemulţumesc.
„Am putea să ne organizăm şi singuri, fără AJF”
* Cum a decurs colaborarea cu AJF-ul şi dacă aveţi ceva să le reproşaţi celor de acolo sau celorlalte competitoare din acest eşalon?
– Ce pot să spun eu despre acest lucru, în momentul în care nu suntem trataţi cu aceeaşi măsură ca ceilalţi? Mă aşteptam la mai mult de la cei care ne reprezintă în faţa conducerii AJF. Să ia atitudine atunci când există meciuri cu dedesubturi, să fie la cunoştinţă cu tot ce se întâmplă, să dezbată problemele care ne vizează, iar atunci când se iau decizii importante, de genul înlocuirii secretarului general, să fim întrebaţi. Şi Adunarea Generală cred că ar trebui mai bine pregătită, să se organizeze anterior o şedinţă pregătitoare pentru a şti exact ce vom discuta şi dacă mai rămâne ceva de dezbătut. Dar la cum văd eu că decurg lucrurile în acest moment, eu zic că nici nu mai avem nevoie de AJF. Pentru că acum e mai mult de formă. Avem un campionat pe care l-am putea organiza şi singuri, între noi. Nu se văd modificări importante faţă de înainte. Eu aşa văd lucrurile la nivelul la care e structurat acum şi organizat AJF-ul. Dacă se va merge tot pe stilul acesta, eu mă gândesc chiar ca în 2008 să nu mai înscriu echipa aici, la Vâlcea. Dacă nu suport ceva în viaţă, e minciuna. Şi mai bine prefer să mă mintă alţii decât ai mei.
* Pregătiţi vreo surpriză pentru returul campionatului? Mă refer aici la aducerea unor jucători cunoscuţi sau la vreo altă schimbare majoră la nivel de echipă.
– Nu cred că va fi nici o schimbare. Vom şti mai multe lucruri o dată cu reunirea lotului care se va produce mai târziu decât anul trecut. Abia pe 21 ianuarie am programat prima întâlnire din acest an. Vor avea antrenamente până pe 30 ianuarie când intră în cantonament. Avem o pensiune în Ciunget–Malaia unde vor sta vreo 10-12 zile.
Nicolae CIUCESCU