Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Un om de fotbal din Vâlcea a rămas fără partid după ce formaţiunea politică din care face parte nu a mai reuşit ca la ultimele alegeri să treacă pragul electoral – aşa cum prevede legea – motiv pentru care a şi fost desfiinţată. Cu toate acestea, personajul nostru îşi permite în continuare să militeze pentru binele formaţiunii pe care crede că încă o mai reprezintă. Pentru preşedintele fără partid, acest tip de a se băga singur în seamă nu e o noutate.

• Un fotbalist din Liga a IV-a cu experienţă în eşaloanele superioare caută să se transfere la orice club din Vâlcea care-i oferă minim 400 de Euro pe lună.

• Un antrenor din Liga a IV-a, ce a activat cândva la echipe din eşaloanele superioare, este în acest moment cel mai bine plătit din rândul tehnicienilor vâlceni care pregătesc grupări la acest nivel. Pe salariul său, de 250 de Euro, ar fi probabil invidioşi chiar şi unii antrenori de Liga a III-a.

• Din câte se pare, Pintilie pregăteşte în taină debarcarea lui Grigore Tomoiagă, în locul său urmând a fi numit un personaj controversat din anturajul preşedintelui. Se zvoneşte că în locul actualului şef al CJA Vâlcea ar putea fi ales Emil Râmniceanu sau Viorel Dina.

• În Liga Naţională de handbal feminin încep să se formeze  „cooperativele”. Liderul încearcă să atragă de partea sa echipe care pot să se mobilizeze împotriva campioanei Oltchim.

• Mai multe echipe din Liga a V-a cică sunt de „vânzare”. În realitate proprietarii lor caută sponsori care să le aducă bani şi jucători, nici unul nefiind de acord să se retragă definitiv din conducere.

• După retragerea echipei Forestierul II Băbeni din campionat jucătorii originari din Malaia ar vrea să se transfere la nou-înfiinţata Foresta. O parte a conducerii băbenare nu vrea să-i lase să plece pentru a-i folosi la echipa de Liga a IV-a.

• După plecarea lui Dejan Miskovic de la BC Rm. Vâlcea, al cărui randament nu a fost deloc cel scontat de conducătorii clubului, au existat câţiva baschetbalişti care s-au auto-invitat pentru a fi legitimaţi la echipa pregătită de Cristian Achim. Din fericire, soluţia aleasă în final este cea mai viabilă, sârbul menit să-l facă uitat pe Miskovic fiind deja consacrat la nivelul Diviziei A.

• Într-o disciplină în care sportivii de valoare nu se pot număra nici măcar pe degetele de la o mână, cei care se ocupă de pregătirea acestora nu au altceva de făcut decât să se certe în continuu între ei.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button