Veşti proaste pentru locuitorii oraşului Ocnele Mari. Acvarim va tăia din nou apa potabilă în localitate, începând cu 10 ianuarie, dacă administraţia locală nu găseşte rapid soluţii pentru a plăti o nouă tranşă din datoria de 3,8 miliarde lei. De această dată, Primăria Ocnele Mari trebuie să achite circa 500 milioane lei, după ce în decembrie, cu chiu cu vai, a reuşit să plătească 120 milioane lei în contul Acvarim. Este greu de crezut că primăria va evita acest dezastru, acum, când deja s-a intrat în linie dreaptă pentru campania electorală din acest an. O.H.