Liga II

Anul 2006 a început bine pentru CSM

Anul 2006 a început bine pentru CSM

* 3-0 cu FCM Târgovişte în prima partidă amicală din această iarnă
 
După 11 zile de pregătire la Govora, echipa de fotbal CSM Rm. Vâlcea şi-a început vineri, 27 ianuarie, seria partidelor amicale din această iarnă. Elevii lui Adrian Furnică şi Cristian Lazăr au întâlnit o colegă de eşalon, FCM Târgovişte, formaţie clasată pe locul 13 în prima serie a Diviziei B. Meciul s-a desfăşurat pe terenul Unităţii Militare din Vlădeşti, lângă oraş, pe un gazon acoperit în întregime cu zăpadă, pe care circulaţia mingii a fost foarte grea, fiind arbitrat la centru de Cătălin Buşi Totuşi, după o primă repriză în care Furnică şi Lazăr au introdus pe teren titularii de drept, CSM s-a detaşat la 3-0, scor cu care de altfel s-a şi încheiat partida. Formula de joc pe care tehnicienii echipei au trimis-o în teren din primul minut I-a cuprins pe Pampea – Stanca, Georgescu, Raicu, Cumpănaşu, Cercel – A. Savu, Lepădatu, Murineanu – Pena, Ciortan. În repriza secundă, au intrat la joc şi celelalte rezerve disponibile. Singurii jucătorii din lot care nu au evoluat au fost Balaci şi Stănescu, în continuare accidentaţi. Golurile vâlcenilor au fost reuşite de noua achiziţie George Pena (de două ori) şi Alin Savu.
   La finele întâlnirii, Adrian Furnică a apreciat că rezultatul în sine nu a avut importanţă, ci doar felul cum s-au mişcat jucătorii pe teren, după cantonamentul de la Govora: „În situaţia în care suntem la ora actuală, când venim după o pregătire centralizată de 11 zile, dar şi pe un asemenea teren, jucătorii au excelat mai puţin pe partea tehnică. Deocamdată, sunt în principal mulţumit de modul cum s-au pregătit. Vizavi de celelalte probleme tehnico-tactice, pot să vorbesc mai puţin, pentru că terenurile nu ne permit desfăşurarea activităţii în mod normal, astfel încât să punem la punct şi aceste aspecte. Cu FCM Târgovişte am făcut totuşi un meci foarte bun, venit aşadar după o perioadă optimă de acumulare fizică. În general, sunt mulţumit de băieţi, de modul cum s-au comportat, în special în prima repriză, când, cei care-au jucat, au avut mai multă forţă decât adversarii”.

 Pena, strălucitor

Toţi cei prezenţi la partida amicală cu FCM Târgovişte au fost încântaţi de evoluţia atacantului George Pena, transferat în această iarnă de la Rapid II Bucureşti, cu scopul de a acoperi „golul” lăsat de plecarea lui Florin Costea la „U” Craiova. Pena nu i-a dezamăgit pe oficiali formaţiei, dovedind că este un jucător pe care se poate conta, reuşind, iată, chiar de la primul său meci în tricoul CSM-ului, să înscrie două goluri. Un debut fast care se doreşte a fi imitat şi-n campionat, în prima partidă oficială a sa pentru CSM, atunci când trupa pregătită de Adrian Furnică va da piept în deplasare cu Astra Ploieşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button