Radu „De-la-sală” nu uită colaborarea bună avută cu FC Budeşti
După despărţirea de Conexin Runcu, Marian Radu „De-la-sală” va rămâne aproape de fotbal, dar deocamdată nu şi ca jucător. Radu se va ocupa în continuare de pregătirea echipei de juniori FC Budeşti, grupare pentru care a activat cu destule succese şi ca antrenor-jucător în sezonul 2006-2007. Tocmai de aceea, Radu „De-la-sală” a ţinut să evidenţieze faptul că nu a uitat colaborarea bună pe care-a avut-o cu conducerea echipei FC Budeşti şi cu cea a primăriei din comună. „Am fost numit de preşedintele grupării FC Budeşti la cârma echipei de seniori în sezonul 2006-2007. A fost o colaborare excelentă, care s-a soldat cu rezultate destul de bune şi se ştie că în acel an am terminat pe locul 4 în campionat.
Sunt recunoscător conducerii Primăriei din Budeşti, pentru că m-a înţeles şi mi-a oferit tot sprijinul în munca pe care-am depus-o. În tot acest timp, am reuşit să cresc câţiva juniori talentaţi la Budeşti, să formez o echipă competitivă acolo. Ţin să le mulţumesc foarte mult tuturor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi să mă scuze conducerea Asociaţiei Sportive deoarece la unele meciuri am fost cam nervos şi mi-am ieşit din fire!”, ne-a spus Marian Radu „De-la-sală”.