Diverse

România îşi caută ritmul la Mondialele din Franţa

• în sferturi, cu Rusia sau Angola

După înfrângerea neaşteptată cu Ungaria, soarta naţionalei antrenată de Gheorghe Tadici depinde acum de jocul rezultatelor. În Grupa M1, ordinea primelor patru clasate a fost deja stabilită. Norvegia, Rusia, Angola şi Franţa vor ocupa în această ordine poziţiile 1-4 în clasamentul final. Probleme în privinţa ierarhiei finale mai apar doar în Grupa M2, din care face parte şi echipa României, unde clasamentul se poate schimba. Prin prisma faptului că vor juca mai târziu decât meciurile care le interesează în mod direct (Rusia – Angola din Grupa M1 şi Coreea de Sud – Ungaria din Grupa M2), „tricolorele” vor avea astfel posibilitatea să-şi aleagă adversarul din sferturile competiţiei.

Calculele sunt simple şi funcţionează în cazul în care în partidele amintite Rusia nu pierde iar Ungaria se impune, rezultate mai mult decât probabile.
În aceste condiţii, dacă fetele lui Tadici vor învinge Germania se vor clasa pe locul secund în grupă, iar în acest caz vor întâlni practic cel mai facil adversar în sferturi: Angola. Mai bine de atât nu se putea, dar oare cine poate bănui că echipa României a cedat deliberat meciul cu Ungaria, pentru a-şi asigura practic calificarea în semifinale? E greu de crezut aşa ceva! Ulterior, dacă vor trece de africance, în semifinale, „tricolorele” ar urma să înfrunte Norvegia.
Dacă nu va învinge Germania, România va ocupa locul 3 în clasament şi va juca în sferturi cu Rusia, în reeditarea finalei Campionatului Mondial din 2005.

România îşi caută ritmul la Mondialele din Franţa
• marţi, 11 decembrie, de la ora 19.30, România întâlneşte Germania în ultima partidă din Grupa Principală M2
Şase partide a disputat până acum echipa naţională de handbal feminin a ţării noastre la turneul final al Campionatului Mondial din Franţa. Fără a străluci, „tricolorele” au izbutit să le câştige pe primele cinci dintre acestea şi să-şi adjudece deja calificarea în sferturile competiţiei, însă eşecul consemnat duminică, 9 decembrie, în faţa Ungariei, a făcut ca echipa pregătită de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi să trăiască periculos finalul meciurilor din Grupa Principală M2. Orice alt rezultat în afara victoriei în ultima partidă din grupă, cea cu Germania, de marţi, 11 decembrie (ora 19.30 în România) ar scoate în calea echipei noastre însăşi campioana mondială en-titre, Rusia.

România – Ungaria 31-34
Înfrângerea care doare
După cinci victorii consecutive, România a suferit primul eşec la Campionatul Mondial din Franţa tocmai împotriva Ungariei, echipă de care în 2005 „tricolorele” au dispus chiar în semifinalele turneului final din Rusia, în urma unui meci pe muchie de cuţit. De data aceasta, succesul unguroaicelor pregătite de Andras Nemeth s-a conturat după pauză. Începutul a fost unul excelent pentru elevele lui Tadici şi Muşi, care-au avut chiar şi 6 goluri diferenţă în prima repriză (14-8 în minutul 23). Încet-încet, pe fondul unor ratări incredibile din situaţii de unul la unul cu portarul advers ale Adrianei Nechita, avantajul s-a micşorat după primele 30 de minute de joc la numai 2 goluri (16-14). După revenirea de la vestiare, Ungaria a făcut cam tot ce-a vrut pe teren şi şi-a adjudecat un succes nesperat. Din păcate, în tabăra noastră, nu doar evoluţia Adrianei Nechita a fost sub aşteptări, ci şi cea a Adinei Meiroşu, care traversează o perioadă deloc fastă. Cele mai multe goluri pentru România au fost marcate de Narcisa Lecuşanu (9), în timp ce Ramona Maier şi Steluţa Luca au reuşit fiecare câte 5.

România – Spania 32-19
Ibericele, la coridă
Deşi s-au temut de duelul cu Spania, româncele au parte de un adversar într-o zi extrem de nefastă, care s-a recunoscut învinsă practic încă din primele minute ale partidei. A fost un meci fără istoric, ibericele fiind pur şi simplu spulberate într-o primă repriză în care nu au marcat decât 6 goluri. După 19-6 la pauză, Tadici şi-a permis să le păstreze pe bancă pe jucătoarele titulare (Dinu, Lecuşanu, Luca, Maier, Nechita, Brădeanu şi Beşe), în locul acestora făcându-şi apariţia pe teren câteva dintre rezerve, cele care până atunci evoluaseră mai puţin la acest Mondial. Chiar şi aşa, Spania nu a reuşit să revină în joc, forma slabă prinsă de naţionala iberică fiind evidenţiată şi de un alt aspect: în două reprize, Mangue şi coechipierele sale nu au reuşit să înscrie decât 19 goluri, adică tot atâtea câte au reuşit să marcheze româncele în prima repriză. Ori cu o asemenea eficacitate chiar nu se poate emite deloc pretenţii. Din echipa noastră, cea mai prolifică handbalistă a fost Ionela Gâlcă (8 goluri), în timp ce extremele Ramona Maier şi Adriana Nechita au punctat fiecare de câte 5 ori.

România – Coreea de Sud 31-27
Complexul asiatic?
Coreea de Sud a fost cu adevărat prima echipă care a dat emoţii serioase româncelor. S-a confirmat odată în plus faptul că împotriva echipelor din Asia „tricolorele” întâmpină probleme, fiind edificator în acest sens şi primul joc disputat în Franţa, cel cu China. Un debut fulminant de meci al asiaticelor le-a ajutat pe acestea să conducă la un moment dat chiar cu 6 goluri diferenţă (14-8 în minutul 15). Treptat, fetele din Carpaţi şi-au revenit, iar la pauză avantajul coreencelor se diminuase la numai un singur gol (14-15). După pauză, Luminiţa Dinu şi colegele sale au întors rezultatul şi s-au impus cu 31-27. În ofensivă au excelat în mod special Aurelia Brădeanu (6 goluri marcate), Ionela Gâlcă (5), Adriana Nechita (5) şi Narcisa Lecuşanu (5).

Balint, înlocuită cu Gatzel

Selecţionerii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au convocat pentru Mondialul din Franţa un număr de 17 handbaliste. După prima fază a grupelor, lista oficială (care cuprinde de fapt doar 16 jucătoare) a fost modificată, în locul Cameliei Balint fiind trecută vâlceanca Roxana Gatzel, o mutare anunţată de mai mult timp de Tadici. Altfel, regulamentul competiţiei permite echipelor participante ca după a doua fază a grupelor să se poate efectua şi alte înlocuiri în lot, iar în acest caz s-a vehiculat deja numele handbalistei Alina Dobrin-Păcuraru (legitimată în prezent la Rapid Bucureşti), care-ar urma să ia urgent primul avion spre Franţa.

Dinu, îngerul păzitor dintre buturi

De regulă, într-o mare echipă, portarii sunt pionii principali şi artizanii unor succese de răsunet. La acest capitol, România se poate mândri că o are între buturi pe cea care este considerată cel mai bun portar din lume la momentul actual: Luminiţa Dinu. Până acum, handbalista Oltchim-ului a avut evoluţii oscilante, alternând evoluţiile bune cu cele mai puţin bune. Meciul de referinţă al Luminiţei Dinu a fost cel împotriva Coreei de Sud, atunci când a „închis” minute bune poarta naţionalei României. Acest lucru s-a întâmplat şi-n prima repriză cu Ungaria, când „tricolorele” au condus chiar şi cu 6 goluri diferenţă.

Titlul mondial, cel mai frumos cadou pentru Valeria Beşe

Dacă România va reuşi să ajungă în finala Campionatului Mondial, acea zi de 16 decembrie va fi una specială pentru Valeria Beşe şi dintr-un alt punct de vedere. Stâlpul apărării, cum este numită de specialişti, îşi va aniversa chiar duminică ziua de naştere, iar titlul mondial ar fi cel mai frumos cadou pe care şi l-ar putea face.

IHF premiază echipele de pe podium

Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a dat publicităţii recent sumele pe care le vor primi echipele clasate pe podium la Campionatul Mondial din Franţa. Astfel, titlul suprem va fi premiat cu suma de 100.000 de dolari, finalista urmând a încasa doar 60.000. În fine, echipa clasată pe locul al treilea va fi recompensată cu 40.000 de dolari.

Prelungirile se joacă în reprize de câte 5 minute

Odată cu intrarea în fazele eliminatorii ale competiţiei este foarte posibil ca unele partide să se încheie la egalitate după cele 60 de minute regulamentare de joc. În acest caz, regulamentul prevede ca meciurile respective să fie prelungite cu două reprize de câte 5 minute. Dacă egalitatea va persista şi după această perioadă, vor urma alte două reprize suplimentare de câte 5 minute. Dacă nici în acest caz nu se va decide câştigătoarea, se vor executa lovituri de departajare de la 7 metri.

Pe primul loc în Grupa D

Aşa cum era de aşteptat, în prima fază a competiţiei, România a reuşit să se claseze pe primul loc în Grupa D, adversarele fetelor noastre fiind China, Tunisia şi Polonia. În ciuda unor anumite momente de inconstanţă, „tricolorele” au izbutit să termine neînvinse grupa desfăşurată la Toulon, un frumos orăşel de pe Coasta de Azur. Cu excepţia partidei susţinute împotriva Tunisiei, pe care elevele antrenorilor Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi şi-au adjudecat-o fără nici un fel de probleme, cu scorul de 39-21, româncele au întâmpinat o rezistenţă acerbă din partea chinezoaicelor şi mai ales a polonezelor, decise să-şi vândă foarte scump pielea.
În duelul cu Tunisia au putut fi rulate toate jucătoarele din lot, iar cu excepţia portarilor cam toate şi-au trecut numele inclusiv pe lista marcatoarelor, cele mai multe goluri din tabăra noastră fiind înscrise de Ramona Maier (9), Ionela Gâlcă (7) şi Narcisa Lecuşanu (5). Cu Polonia, altfel au stat lucrurile. Adversarele au făcut un meci extraordinar, au condus la pauză cu 20-18, Dinu şi compania trezindu-se cu adevărat abia în a doua repriză, atunci când şi-au apropiat şi succesul (38-33). De departe, cea mai bună jucătoare de pe teren a fost Adina Meiroşu, care-a înscris 12 goluri, aproape din orice poziţie. Au secondat-o îndeaproape Ramona Maier (8 goluri) şi Valeria Beşe (5).
Cum România şi Polonia au ocupat în această ordine primele două poziţii în ierarhia Grupei D, rezultatul din acest meci a contat şi-n Grupa Principală M2, astfel că „tricolorele” au intrat în a doua fază a competiţiei cu 2 puncte la activ.

Grupa D
Rezultate complete:
Polonia – Tunisia 29-23
România – China 31-29
Tunisia – România 21-39
China – Polonia 20-27
China – Tunisia 27-30
România – Polonia 38-33

Clasament final
1. România 6p. 108-83
2. Polonia 4p. 89-81
3. Tunisia 2p. 74-95
4. China 0p. 76-88
* România şi Polonia s-au calificat în Grupa Principală M2

Campionatul Mondial de handbal feminin – Franţa, 2-16 decembrie

Grupa M1
S-au jucat până acum:
* În grupele preliminare

Franţa – Croaţia 28-26
Rusia – Macedonia 27-22
Norvegia – Angola 32-26
* Joi, 6 decembrie
Croaţia – Rusia 25-30
Franţa – Angola 27-29
Macedonia – Norvegia 22-34
* Sâmbătă, 8 decembrie
Macedonia – Franţa 23-29
Croaţia – Angola 28-34
Norvegia – Rusia 22-21
* Duminică, 9 decembrie
Macedonia – Angola 25-33
Norvegia – Croaţia 35-29
Rusia – Franţa 31-20

Au mai rămas de jucat:
* Marţi, 11 decembrie

Angola – Rusia
Franţa – Norvegia
Macedonia – Croaţia

Clasament
1. Norvegia 8p. 123-98
2. Rusia 6p. 109-89
3. Angola 6p. 122-112
3. Franţa 4p. 104-109
5. Croaţia 0p. 108-127
6. Macedonia 0p. 92-123

Grupa M2
S-au jucat până acum:

* În grupele preliminare
România – Polonia 38-33
Ungaria – Spania 26-26
Germania – Coreea de Sud 32-26

* Joi, 6 decembrie
România – Coreea de Sud 31-27
Spania – Germania 25-30
Polonia – Ungaria 26-28

* Sâmbătă, 8 decembrie
Germania – Ungaria 30-30
Polonia – Coreea de Sud 33-37
Spania – România 19-32

* Duminică, 9 decembrie
Spania – Coreea de Sud 28-26
Ungaria – România 34-31
Germania – Polonia 35-32

Au mai rămas de jucat:
* Marţi, 11 decembrie
Coreea de Sud – Ungaria
România – Germania
Spania – Polonia

Clasament
1. Germania 7p. 127-113
2. România 6p. 132-113
3. Ungaria 6p. 118-113
4. Spania 3p. 98-114
5. Coreea de Sud 2p. 116-124
6. Polonia 0p. 124-138

Programul fazelor superioare:
Sferturi de finală – joi, 13 decembrie

Locul 1 Grupa M1 – Locul 4 Grupa M2 (meciul A)
Locul 1 Grupa M2 – Locul 4 Grupa M1 (meciul B)
Locul 3 Grupa M2 – Locul 2 Grupa M1 (meciul C)
Locul 3 Grupa M1 – Locul 2 Grupa M2 (meciul D)
* ordinea de desfăşurare a meciurilor va fi stabilită de organizatori * orele de desfăşurare ale meciurilor vor fi 14.00, 16.30, 19.00 şi 21.30 (în România)

Meciurile pentru locurile 5-8 – sâmbătă, 15 decembrie
Învinsa meciului A – învinsa meciului D (ora 11.00)
Învinsa meciului B – învinsa meciului C (ora 12.30)

Semifinale – sâmbătă, 15 decembrie
Învingătoarea meciului A – învingătoarea meciului D
Învingătoarea meciului B – învingătoarea meciului C
* ordinea de desfăşurare a meciurilor va fi stabilită de organizatori * orele de desfăşurare ale meciurilor vor fi 16.00 şi 18.30 (în România)

Meciurile de clasament
* pentru locurile 7-8 – duminică, 16 decembrie, ora 10.00
* pentru locurile 5-6 – duminică, 16 decembrie, ora 12.30

Finalele
* pentru locurile 3-4 – duminică, 16 decembrie, ora 15.00
* pentru locurile 1-2 – duminică, 16 decembrie, ora 17.30
* Din faza eliminatorie, toate meciurile vor avea loc în Palatul Sporturilor „Paris Bercy” din capitala Franţei
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button