„Municipalii” şi-au luat revanşa
CSM II Rm. Vâlcea – Energia Malaia 3-1 (1-0)
Dincolo de miza existentă (şi anume calificarea în sferturile de finală ale Cupei României), întâlnirea desfăşurată miercurea trecută pe terenul sintetic din Zăvoi s-a evidenţiat şi dintr-un alt motiv. Victorioşi în campionat pe terenul echipei CSM II Rm. Vâlcea, jucătorii de la Energia Malaia au dorit să repete isprava şi-n duelul din această competiţie, însă acum cei care-au avut câştig de cauză au fost elevii lui Gabriel Mangalagiu.
Oaspeţii au ratat un penalti în prima repriză
Dorinţa de revanşă i-a făcut pe „municipali” să atace buturile adverse încă din primele minute de joc. Scorul avea să fie deschis repede, în minutul 9: a fost un şut al lui Robson din preajma careul mic, portarul Ştefăneanu a respins mingea în faţa porţii de unde Udrescu a punctat imparabil din 6 metri, sub transversală, cu toată opoziţia fundaşului Maniu (1-0). Jocul a curs în continuare tot spre poarta oaspeţilor. Astfel, în minutul 12, la o lansare în adâncime pentru acelaşi Robson, mingea l-a sărit pe Lala, brazilianul s-a înşurubat pe lângă apărătorul Energiei Malaia şi-a şutat de la 16 metri, dar Ştefăneanu, ieşit în întâmpinare, s-a interpus înscrierii golului. Trupa lui Cristi Bora şi Eugen Catrinoiu a avut şansa de a egala în minutul 34, atunci când Săraru l-a faultat imprudent pe Apostol în suprafaţa de pedeapsă, iar centralul Petre a acordat penaltiul de rigoare pe care însă E. Zaharioiu l-a ratat, mingea fiind parată de portarul Rusandu. Supărat pentru imprudenţa din careu, imediat după ratarea penaltiului de către oaspeţi, Mangalagiu l-a înlocuit pe Săraru cu Stoian.
Jucătorii de la CSM II Rm. Vâlcea s-au desprins la 2-0 în minutul 64, după o fază personală creată de noul intrat Bălţăţeanu. Acesta a încercat fără succes să combine cu un coechipier la marginea careului de 16 metri, mingea i-a revenit însă cu noroc tot lui, prilej numai bun pentru a o expedia năprasnic în plasa porţii lui Ştefăneanu. În minutul 77, oaspeţii au beneficiat iarăşi de un penalti, de data aceasta lovitura fiind transformată de Apostol (2-1). Elevii lui Bora şi Catrinoiu s-au avântat în atac după golul marcat, încercând să răstoarne soarta partidei, dar aveau să fie până la urmă pedepsiţi pentru „îndrăzneala” lor. După o gafă a lui Ştefăneanu, care a faultat aiurea un adversar în careul de 16 metri, la o minge pe care tot portarul Energiei Malaia a bâlbâit-o, s-a dictat iarăşi penalti, dar de data aceasta în favoarea echipei gazdă. Lovitura de la 11 metri a fost fructificată de Mocioacă, iar scorul a urcat la 3-1. Ca şi Mangalagiu în prima repriză (care l-a pedepsit pe Săraru după penaltiul comis), Bora l-a scos imediat de pe teren pe gafeurul Ştefăneanu. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic deosebit, mai ales că echipa din Malaia a rămas şi-n inferioritate numerică, Scheul primind al doilea cartonaş galben pentru proteste şi fiind astfel eliminat. Duelul dintre antrenorii care lucrează împreună la Centrul de Copii şi Juniori al CSM-ului s-a încheiat aşadar cu victoria lui Mangalagiu, care şi-a luat astfel revanşa în faţa duo-ului Bora-Catrinoiu după eşecul surprinzător din campionat.
Au evoluat echipele:
CSM II Rm. Vâlcea: Rusandu – Săraru (’46 Stoian), Moldovan, M. Pufu, Chebar, Mocioacă, Dandea (’92 Manolescu), Udrescu (’57 Bălţăţeanu), Cilean, Stanciu (’75 Mihăilă), Robson. Antrenor: Gabriel Mangalagiu.
Energia Malaia: Ştefăneanu (’84 Mihai) – Manea, Lala, Maniu, I. Beleţ, Costache, E. Zaharioiu (’55 I. Racolţa), Scheul, Apostol, R. Rusescu, D. Vangu. Antrenori: Cristi Bora şi Eugen Catrinoiu.
„Cupa nu este un obiectiv”
Calificată în premieră în sferturile Cupei României, faza judeţeană, echipa CSM II Rm. Vâlcea pare decisă să facă o figură frumoasă în actuala ediţie a acestei competiţii, ba chiar să se şi impună pe plan local. „Nu ne-am propus un obiectiv anume pentru Cupa României. Scopul nostru este unul singur: cât mai multe victorii, indiferent în ce competiţie jucăm. Cu acest ţel intrăm de fiecare dată pe teren”, a spus Mangalagiu după calificarea echipei pe care-o pregăteşte în faza următoare a Cupei României.
Nicolae CIUCESCU