Trupa lui Şerban, echipa rezultatelor-surpriză
Luncavăţul Popeşti – FC Govora 1-1
• popeştenii au pierdut două puncte în faţa unei grupări ce nu a aliniat decât 9 jucători
Ne-au obişnuit popeştenii cu surprizele în acest tur de campionat. Multe etape la rând n-au reuşit să bată pe nimeni, iar atunci când au făcut-o, a fost în afara terenului. Au fost ajutaţi de AJF care a speculat o greşeală a celor de la Vartex, astfel că prima victorie a fost trecută în contul Luncavăţului. Cel de-al doilea succes a fost obţinut în mod similar. Tot la „masa verde”, însă ca urmare a evenimentelor petrecute la meciul cu Flacăra Horezu. Băieţii lui Chelcea şi-au ieşit din fire, l-au lovit pe centralul partidei, astfel că jocul s-a terminat înainte de vreme.
Luncavăţul a câştigat din nou cu 3-0. Fraţii Fistogeanu şi colegii lor aveau nevoie de o victorie pe teren, de moral, care să le dea încredere pentru a putea ieşi din zona periculoasă a clasamentului. Au obţinut-o cu fosta campioană a judeţului, Sportul Rm. Vâlcea. Astfel, popeştenii tindeau spre normalitate. Au venit apoi şi meciurile de Cupă, bune tot pentru moralul jucătorilor, aşa că totul părea că „merge ca pe roate”. Programul îi avantaja, penultima etapă din acest an aducându-le băieţilor lui Catargiu o adversară pe măsură, pe FC Govora, aflată în „moarte clinică”. În ultimele meciuri preşedintele echipei din staţiune, Mihai Ciobanu, n-a mai putut strânge 11 jucători pentru a juca de la egal la egal cu adversarii. La meciul de Cupă, de la Romani, nu s-a prezentat, în timp ce la Şirineasa, pentru întâlnirea cu Luncavăţul Popeşti, a mers doar în 9 jucători. Astfel, partida a fost încă din start dezechilibrată. Câştigătoarea din acest joc era uşor de ghicit. Lucrurile n-au mers, însă, aşa cum s-ar fi aşteptat majoritatea. Până în minutul 89 întâlnirea a decurs în limitele normalului. Gazdele au controlat jocul, au atacat în continuu, pe final de primă repriză reuşind să treacă în avantaj prin golul lui Iordache. Diferenţa mică l-a deranjat atât pe antrenor, cât şi pe primar. Unul dintre jucătorii acuzaţi că nu dau mai mult pe teren a fost chiar poştaşul Sima, în ultimele partide omul-cheie al popeştenilor. În acest meci nu i-a ieşit mai nimic, aşa că a decis să părăsească terenul mai repede, mai ales că urma oricum să fie înlocuit. N-a mers Sima, n-a prea mers nici echipa. Norocul i-a părăsit pe băieţii de la Luncavăţul. Cu doar câteva minute înainte de final, când popeştenii s-au avântat în atac pentru a majora diferenţa, govorenii, în doar 9 jucători, au reuşit să producă surpriza acestei runde, marcând pentru scorul de 1-1, cu care s-a şi încheiat meciul.