PD Vâlcea are nevoie de mai multă deschidere
Nu sunt singurul de părere că organizaţia vâlceană a Partidului Democrat a fost până acum o castă închisă, în care nou veniţii nu erau priviţi cu ochi buni. Spre diferenţă de alte partide, PD a avut la Vâlcea o atitudine ostilă vizavi de deschiderea către nou, către modernizare. Mai degrabă au fost excluşi oameni decât au fost primiţi. Şi din această cauză au fost obţinute rezultatele mediocre de la alegerile europarlamentare de acum două duminici. Campania electorală a fost una slabă iar rezultatele au fost pe măsură. Cei desemnaţi să se ocupe de localităţile judeţului nu au fost aleşi în baza unor criterii de competenţă, ci mai mult datorită funcţiilor ocupate în organizaţie de către aceştia. Prea puţini tineri au fost implicaţi în această campanie electorală, preferându-se ca ultimul cuvânt că-l aibă aripa îmbătrânită a filialei.
Paradoxal sau nu, exact în localităţile coordonate de tineri democraţi au fost înregistrate unele dintre cele mai bune scoruri ale organizaţiei judeţene. Ca dovadă a incompetenţei politice, în cele patru localităţi de care a răspuns fostul director al USG, Florin Bălan, au fost scoase cele mai proaste rezultate la europarlamentare. Aşadar, omul care a profitat poate cel mai mult de favorurile politice acordate de PD în judeţul Vâlcea, încasând multă vreme un salariu imens la USG, a ieşit pe ultimul loc în clasamentul final la alegerile europarlamentare. Şi nu este singurul senior care s-a făcut de râs. Această situaţie ar trebui să spună multe despre modul în care a funcţionat până acum PD Vâlcea.
Actualului preşedinte al organizaţiei, senatorul Dorel Jurcan, i s-a reproşat în diverse ocazii atitudinea pasivă faţă de modul în care evoluează, sau mai bine spus stagnează, lucrurile în partid. Voci autorizate din interiorul organizaţiei, oameni care s-au pus în slujba PD de ani de zile, i-au reproşat lui Jurcan faptul că promovează nonvalorile, că ajută oameni care mai târziu îl vor trăda. În acelaşi timp, şeful PD Vâlcea a fost acuzat că şi-a îndepărtat cu bună ştiinţă o bună parte din activul capabil, acelaşi activ care a pus osul la muncă în viaţa de partid. Discuţiile din aceste zile pe marginea posibilei decapitări a organizaţiei se datorează şi acelor personaje promovate de-a lungul timpului de Dorel Jurcan. Tocmai cei pe care senatorul i-a ajutat să se caţere pe treptele partidului complotează acum pentru a-l îndepărta pe acesta ca pe o măsea stricată. De aceste manevre dubioase pare a nu fi străină nici protejata number one a lui Dorel Jurcan, cea care a reuşit în trei ani de zile să ajungă în fruntea Autorităţii Electorale Permanente. Prietenia ei cu tanti Nuţi de la Cotroceni este notorie şi nu face decât să ne întărească şi mai mult convingerea că varianta înlocuirii lui Jurcan cu blonda lui Băsescu se datorează şi acestei amiciţii. Sigur, Dorel Jurcan are partea lui de vină pentru clasarea organizaţiei Vâlcea a PD în coada listei la aceste alegeri. Ceea ce ar fi însă de reţinut este că el nu este singurul vinovat de cele întâmplate.
Mai sunt câteva luni până la alegerile locale de anul viitor. Indiferent cine va conduce PD Vâlcea, ar trebui înţeles faptul că organizaţia are nevoie de o deschidere mai mare, de oameni noi, capabili să ridice nivelul. Fără o muncă susţinută în teritoriu, acolo unde PD este în urma PSD şi PNL, bătălia electorală va fi pierdută. Nu este suficient ca la Râmnicu Vâlcea să fie scos un rezultat bun, doar pentru că municipiul este reprezentat de Mircia Gutău. Este nevoie ca şi în celelalte 88 de localităţi ale judeţului democraţii să scoată scoruri decente. În caz contrar, la alegerile locale din 2008 rezultatele vor fi la fel de mediocre.
Octavian HERŢA