Liga I

Zenga a demisionat!

După ce Dinamo a pierdut în Ghencea în faţa rivalei Steaua, „câinii” au rămas din nou fără antrenor, italianul Walter Zenga anunţând jucătorii în vestia la finalul partidei că va pleca. Conform unor surse din iteriorul clubului din Ştefan cel Mare, directorul executiv Cristi Borcea a părăsit stadionul din Ghencea având lacrimi în ochi. Acesta au părăsit stadionul împreună cu ceilalţi acţionari îndreptându-se spre restaurantul lui Turcu, unde a urmat o şedinţă împreuna cu antrenorul şi impresarul acestuia, Giovani Becali. După îndelungi discuţii, spre dimineaţă, Walter Zenga şi Dinamo au încheiat colaborarea pe cale amiabila. „Îmi pare rău că nu am reuşit să fac performanţă la Dinamo.

Sunt dezamăgit după ultimele rezultate şi, pentru viitorul lui Dinamo, este normal să ne privim în ochi şi să ne despărţim”, a afirmat Zenga pe site-ul ros-albilor. Pe blogul personal, Zenga a povestit cum a decurs şedinţa de sâmbătă noapte cu acţionarii: „Trebuie să precizez că, în timpul reuniunii susţinute în prezenţa conducătorilor, au fost expuse, apoi analizate, toate problemele şi s-au propus diferite soluţii. A fost o tentativă de a continua împreună, cu un program moderat pentru viitor. Iniţial ne înţelesesem, dar ne-am gândit mai bine şi am decis să ne despărţim. Sunt sigur că revigorarea va fi încercată cu un antrenor care are un trecut la Dinamo: doar aşa se poate regăsi unitatea între echipă, şefi şi suporteri”.

Ţălnar, interimar
După plecarea lui Walter Zenga, echipa din Ştefan cel Mare a rămas fără antrenor pentru doar câteva ore, deoarece pe banca tehnică a fost anunţat ca interimar, Cornel Ţălnar. Cum antrenorii vizaţi de conducătorii „câinilor” nu pot onora oferta acum, majoritatea aflându-se sub contract cu alte formaţii, aceştia s-au orientat pentru o soluţie provizorie, alegându-l pe antrenorul echipei secunde, Cornel Ţălnar.

Îl vor pe Sabău
Cu toate că acţionarii l-ar prefera pe Răzvan Lucescu, cele mai mari şanse de a fi numit antrenor principal din iarna la trupa din „Groapă” le deţine Ioan Ovidiu Sabau. Preşedintele Nicolae Badea şi Gigi Neţoiu insistă foarte mult pentru instalarea lui Lucescu jr., bazându-se pe sprijinul tatălui acestuia care le-a promis că va face tot posibilul pentru a-l convinge pe fiul său să vină în „Ştefan cel Mare”, însă este foarte puţin probabil să se întâmple acest lucru. În aceste condiţii, ţinta „câinilor” ar deveni Ioan Ovidiu Sabau pentru care sunt dispuşi să le achite bistriţenilor aproximativ 800.000 de euro, sumă reprezentând clauza de reziliere a contractului. Însă, „Moţul” este „împiedicat” de preşedintele Jean Padureanu care nu vrea să se despartă de acesta. „Sabău nu are consimţământul meu de a pleca acum la Dinamo, cel puţin până în vara”. “Motul” ar putea ajunge în Stefan cel Mare chiar din aceasta iarna, sefii alb-rosilor încercând sa-i propuna “Lordului” sa-l “elibereze” pe Sabau contra sumei de 800.000 de euro.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button