Demisii în lanţ din PNŢCD
După eşecul înregistrat în alegerile pentru Parlamentul European, peste 20 de lideri PNŢCD din sudul judeţului au renunţat la funcţii, devenind simpli membri. Nemulţumirea lor este legată nu numai de slaba organizare a partidului înaintea celei mai importante competiţii electorale, ci şi de excluderea din partid a unor oameni care s-au aflat alături de PNŢCD la bine şi la greu. Printre „regretaţi” se află şi Minodor Vasiloiu, fostul preşedinte al PNŢCD Vâlcea, sancţionat de liderii centrali ai partidului doar pentru simplul fapt că propunerea a venit din partea lui Aurelian Pavelescu.
Foştii lideri PNŢCD din zona Drăgăşani s-au mai plâns că, în ultima vreme, puţinele întâlniri la care i-a invitat Rita Dumitraşcu, preşedinta filialei din cel de-al doilea municipiu al judeţului, se desfăşurau în maşina personală a acesteia, din care în cele din urmă ieşeau fără nicio concluzie. Ei au avertizat că nu se vor mai implica în activitatea partidului până când Vasiloiu nu va fi reprimit în PNŢCD. E.D.