„Sunt şuntat la bani pentru că sunt pesedist!”
• Primarul din Fârtăţeşti, tăiat de la fondurile pentru şcoli
Primarul comunei Fârtăţeşti, Nicolae Voicescu este supărat pe toată lumea. Are şi motive, dacă stăm şi ne gândim că pentru cele 9 şcoli din localitate a primit doar 2,5 miliarde lei. „Alţii au primit câte 3 miliarde pentru o şcoală. La şcoala din satul Dozeşti, copiii învaţă după-amiază pentru că nu am primit bani. În plus, copiii de la Fârtăţeşti de la clasele I-IV învaţă în localul primăriei. Nu s-au primit bani nici prin Consiliul Judeţean, nici prin hotărâre de guvern. Ar trebui să primesc bani măcar pentru două unităţi de învăţământ, din Fârtăţeşti şi Dozeşti, pentru ca elevii să poată veni la program normal. E clar că sunt şuntat cu banii pentru că sunt pesedist. Sunt tăiat cu cuţitul, nu alta! Fârtăţeştiul parcă e oaia neagră a judeţului”, ne-a declarat primarul Nicolae Voicescu. O.H.