Acasă Politica Vasiloiu, exclus fără motiv din PNŢCD

Vasiloiu, exclus fără motiv din PNŢCD

83
0

Săptămâna trecută, Minodor Vasiloiu, fostul lider judeţean al PNŢCD, a fost exclus din partid. Până în acest moment, conducerea centrală a PNŢCD a refuzat să ne explice care sunt şi motivele acestei decizii, lucru care ne face să credem că aranjamentele au fost făcute de Aurelian Pavelescu, personaj care prin tot ceea ce face dovedeşte că nu doreşte binele ţărăniştilor. Vasiloiu a decis să le acorde liderilor PNŢCD un răgaz pentru a-şi schimba atitudinea faţă de el, în caz contrar, anunţând că va candida la funcţia de primar al municipiului Drăgăşani în calitate de independent.

„Acuzele pe care am auzit şi eu că mi le aduc sunt nefondate, iar cu timpul, se va demonstra ceea ce spun. Niciodată nu am uneltit împotriva acestui partid. Am devenit membru PNŢCD imediat după Revoluţie şi am fost neîncetat, trup şi suflet, alături de acest partid. Consider că se face o mare nedreptate, dar sper că cei care conduc partidul vor reveni asupra deciziei. Repet, acuzele sunt toate false. Nu a racolat niciun membru PNŢCD pentru PLD sau alte partide. De fapt, veţi vedea că nu voi pleca la niciun partid deşi invitaţii primesc mereu. Pe la partid am trecut des şi ştiţi foarte bine asta pentru că la sediu mă întâlneam cu voi, cu presa locală. Am şi două chitanţe cu cotizaţia la partid care dovedesc că cei care au dictat excluderea mea din PNŢCD mint. Aş mai vrea să reamintesc şi faptul că încă nu am primit răspuns la contestaţia pe care am depus-o faţă de decizia privind suspendarea mea din funcţie. Iar contractul pentru căldură la sediu, cu care spun ei că am îngropat partidul în datorii, să-l scoată la iveală. Ei vorbesc de o datorie de 30 milioane lei, moştenită de la Lari Dumitraşcu, dar nu au avut curiozitatea şi interesul să spună adevărul. Iordăchescu şi Pavelescu susţin că eu am făcut mult rău PNŢCD-ului. Să vedem ce rezultat scot fără mine la europarlamentare!”, a precizat Vasiloiu.