„Câinii” lui Mustăţea i-au „muşcat” rău pe băbenari
Forestierul Băbeni e la pământ. Demult nu a mai cunoscut gustul victoriei, iar acum se pare că începe să-i meargă din ce în ce mai rău. Dovadă stă ultima etapă când băbenarii au pierdut la scor de tenis, cu 6-0, pe terenul CSŞ-ului din nordul Râmnicului, în faţa dinamoviştilor lui Laurenţiu Mustăţea. Chiar dacă vremea n-a ţinut cu fotbalul, „alb-roşii” au făcut abstracţie de acest lucru şi au marcat mai mult decât era nevoie pentru a obţine cele trei puncte puse în joc. Au dominat meciul de la un capăt la altul, Forestierul având doar câteva încercări timide de a perfora poarta adversă. În prima repriză s-au ţinut totuşi bine. Au primit doar un gol de la Văcaru.
Dezastrul pentru băbenari s-a declanşat în partea secundă când dinamoviştii au reuşit să răzbune, în parte, ocaziile nevalorificate din prima repriză. Văcaru, de încă două ori, Buga, juniorul Olaru şi sponsorul Laurenţiu Mustăţea şi-au adus din plin contribuţia la victoria categorică a gazdelor, cu 6-0, ce a reprezentat, totodată, şi scorul etapei în Liga a IV-a.