Liga V

Reviriment pentru gruparea lui Spârleanu

AS Creţeni – Dinamo Şuşani  7-1

După ce în etapa precedentă, AS Creţeni, gruparea primarului Ion Spârleanu, a spulberat cu scorul de 8-0 pe Rapid Voiceşti, meciul de sâmbătă, 27 octombrie, trebuia să demonstreze dacă succesul zdrobitor din etapa precedentă a fost unul întâmplător sau, din contră, echipa a reuşit să-şi revină după o serie de înfrângeri din rundele anterioare. Avea să urmeze, însă, o ploaie de goluri la poarta oaspeţilor, care au fost debusolaţi de jocul impecabil al grupării din Creţeni.

I-au spulberat pe dinamovişti!

Gazdele au pornit dornice de victorie şi primul gol a apărut repede, în minutul 3, când Preda a primit o pasă de la jumătatea terenului şi a înscris fără prea mari emoţii, aducându-şi echipa în avantaj. (1-0). Avea să urmeze o avalanşă de goluri la poarta echipei oaspete, iar după numai cinci minute de la înscrierea primului gol, a venit rândul lui Iana să aducă scorul la 2-0. A fost apoi rândul lui Preda şi Florică să înscrie şi părea că AS Creţeni nu se mai opreşte din ploaia de goluri administrată echipei adverse (4-0). Pe tot parcursul partidei, Dinamo Şuşani a dovedit că este complet depăşită de jocul omogen al grupării lui Spârleanu, care nu a ezitat să înscrie gol după gol. Defensiva impecabilă a formaţiei din Creţeni a fost imposibil de trecut de jucătorii de la Dinamo Şuşani, care, pe parcursul celor 90 de minute nu au avut mai mult de trei ocazii evidente pe spaţiul porţii adverse. Mihai Turică, jucător la AS Creţeni, a fost totodată elementul de bază al echipei, care reuşea de fiecare dată să stopeze atacurile adverse, cât şi să pornească pe contraatac. Cu siguranţă, Turică este un jucător polivalent, care la vârsta sa (doar 18 ani) poate să evolueze pe toate flancurile, dovedindu-se de fiecare dată prolific, atât în defensivă cât şi pe contraatac. Totodată, ultimele 20 de minute ale partidei l-au avut ca protagonist pe acest jucător, ce a marcat de două ori, în minutele 78 şi 84, după o  serie de driblinguri realizate în careul advers. Singurul gol marcat de gazde a fost dintr-un penalti obţinut în ultimele minute de joc şi executat de M. Popescu.

„Un meci ce trebuie repetat!”

La finele partidei, primarul Ion Spârleanu s-a declarat încântat de maturitatea de joc pe care a dovedit-o echipa sa, în special juniorii, care au tratat cu seriozitate fiecare minut de joc şi nu s-au bazat pe superioritatea pe care au avut-o pe tabela de marcaj încă din primele minute.„Aceasta este valoarea echipei şi sperăm ca de acum să nu mai pierdem nici o partidă. Dacă ne vom mobiliza de fiecare dată aşa cum am făcut-o astăzi, vom avea ceva de spus şi în  returul de campionat. Sper să mai avem succese de acest gen până la terminarea campionatului. Jucătorii au înţeles ca partida ţine 90 de minute şi că, dacă vor trata cu maturitate jocul, vor avea numai de câştigat”, a declarat primarul comunei Creţeni, Ion Spârleanu. Împătimit al sportului, primarul a declarat că va organiza în luna octombrie o serie de competiţii cu ocazia celei de-a 34-a ediţii a Cupei Creţeni, competiţie în care vor fi angrenaţi peste 200 de tineri din comunele limitrofe în vederea unor întreceri de handbal, fotbal şi atletism.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button