Scrimerii vâlceni, vicecampioni naţionali
În urmă cu două săptămâni, capitala Ungariei – Budapesta, a fost gazda unui concurs tradiţional de scrimă, intitulat Cupa „Angyalfold – PBT” ( în traducere: Cupa Pământul Îngerilor). În cadrul competiţiei s-au înscris 218 floretişti cu renume mondial, astfel că, la masculin au tras 107 concurenţi, iar la feminin 111. De la clubul CS Chimia Rm. Vâlcea au participat următorii floretişti cadeţi: Alexandra Gheorghe, Tatiana Găinuşe, Ilie Cosma şi Gabriel Tinca. Dintre aceştia, la masculin, cel mai bine a tras Ilie Cosma care s-a clasat pe locul 32, iar din cei şapte români înscrişi în competiţie, sportivul vâlcean a obţinut al doilea rezultat ca performanţă. La concursul de fete, Tatiana Găinuşe a reuşit performanţa de a trece de faza grupelor.
La Bucureşti au dat lovitura!
Săptămâna trecută , mai precis pe 17-18 octombrie, a avut loc la Bucureşti etapa finală a Campionatului Naţional de floretă la seniori, masculin şi feminin, la individual şi Superliga la întrecerea pe echipe. De la Clubul Sportiv Chimia s-au prezentat cinci scrimeri, dintre care trei au ajuns în finala de opt. Dintre aceştia, reputatul floretist Alexandru Diaconu (component al lotului naţional) a obţinut titlul de vicecampion naţional, pierzând în faţa mult mai titratului Virgil Sălişcan, legitimat la CS Steaua Bucureşti, considerat în momentul de faţă numărul 1 naţional, obţinând, totodată, locul 14 la Mondialele de anul acesta. Antrenorul Livius Buzan a obţinut un meritat loc 5, iar Valentin Niţă s-a clasat al şaselea. La feminin, antrenoarea Luminiţa Marcu, împreună cu Alexandra Gheorghe s-au clasat în primele 16 trăgătoare.
În Superliga pe echipe, băieţii vâlceni au învins CS Satu Mare (45-44) şi pe CS Triumf cu 45-41 şi au pierdut finala împotriva celor de la CS Steaua Bucureşti, reuşind să obţină titlul de vicecampioni naţionali. Cea de-a doua echipă a clubului Chimia s-a clasat pe locul 5. La feminin, prima echipă a obţinut bronzul, iar echipa a doua a reuşit performanţa de a obţine un loc 6, în condiţiile în care vâlcence aveau doar 16 ani.
Vizaţi pentru lotul naţional
După aceste jocuri foarte bune ale sportivilor vâlceni, Valentin Niţă, Alexandra Gheorghe, Tatiana Găinuşe şi Raşcu Mihai vor avea şansa de a evolua în lotul naţional, contribuind în acelaşi timp la creşterea prestigiului scrimei la nivelul municipiului Rm. Vâlcea. În urma acestor rezultate ireproşabile obţinute atât în plan naţional, cât şi mondial, scrimerele vâlcence se vor deplasa la cel mai puternic centru olimpic de scrimă din Germania, la Tauberbischofshein, unde vor purta o serie de meciuri împotriva unor sportivi de renume mondial.
Prestigiosul antrenor, Livius Buzan, aproape de retragere
Livius Buzan, unul dintre cei mai buni floretişti naţionali ne-a declarat că se gândeşte ca, în viitorul apropiat, să nu mai participe la competiţii decât atunci când va fi necesar să ajute echipa. În decursul carierea sale, el a activat 18 ani la CS Steaua Bucureşti, fiind şi timp de 14 ani căpitan al echipei naţionale. Practică scrima de la vârsta de 8 ani, obţinând în decursul activităţii sale numeroase medalii la competiţii naţionale şi internaţionale.
Antrenorul doreşte să mulţumească pentru sprijinul financiar oferit în deplasarea din Ungaria de către firmele SC Birocopy SRL şi de SC MegaInvest SRL. „Mulţumim sponsorilor care ne-au facilitat deplasarea la această competiţie puternică, asigurându-ne transportul şi cazarea şi masa. Fără acest sprijin enorm nu am fi reuşit să participăm la eveniment”, a încheiat antrenorul.
Lucian CORNECI