Liga II

CSM Rm. Vâlcea si-a reluat pregatirile

CSM Rm. Vâlcea şi-a reluat pregătirile

de luni, 16 ianuarie, elevii lui Furnică sunt în cantonament la Băile Govora

 Aşa cum se cunoaşte, de marţi, 10 ianuarie, echipa de fotbal CSM Rm. Vâlcea şi-a reluat pregătirile, după îndelungata vacanţă de iarnă. La prima reunire nu au apărut jucători noi, dar aceştia „au intrat în scenă” imediat după aceea. După ce s-au pregătit o săptămână la stadionul „Municipal”, de luni, 16 ianuarie, vâlcenii se află în cantonamentul de la Băile Govora, acolo unde vor sta 10 zile şi unde vor avea de recuperat serios la capitolul fizic.Faţă de vara trecută, politica de transferuri a clubului vâlcean s-a schimbat radical. Astfel, acum, oficialii din Zăvoi se gândesc doar la jucători consacraţi, deoarece CSM-ul are nevoie doar de câteva „plombe” pe anumite posturi, nu de o întreagă echipă. Antrenorul Adrian Furnică le-a cerut conducătorilor echipei în special vârfuri de atac, capitol la care echipa a cam suferit în turul campionatului. Şi unde s-a creat în această iarnă un „gol” imens după „trădarea” lui Costea, ajuns la „U” Craiova. S-au aflat săptămâna trecută în probe la gruparea vâlceană un tânăr fotbalist de la Armătura Zalău, antrenorul Furnică urmând a decide dacă acesta va fi păstrat în lot, dar şi doi jucători de la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” din Craiova, care s-au întors până la urmă acasă, deoarece clubul de care aparţin a refuzat să le rezilieze contractele.
 
Au semnat Pena şi Lazăr
Este aproape cert că din primăvară va juca la CSM atacantul George Pena (adus de la Rapid II Bucureşti, care are doar 20 de ani) – un transfer perfectat cu ajutorul finanţatorului Benone Lazăr, ce a plătit grupării giuleştene suma de 6.000 de euro necesară împrumutului până în vară. În cazul în care oficialii vâlceni se vor hotărî să-l păstreze pe mai departe, vor mai trebuie să achite rapidiştilor încă 9.000 de euro. Puţină lume cunoaşte faptul că Pena a evoluat, pe când avea 17 ani, în străinătate, la Torpedo Moscova. În plus, a mai venit în Zăvoi – gratis – şi mijlocaşul dreapta Cătălin Lazăr (Pandurii Tg. Jiu, tot în vârstă de 20 de ani), fiul omului de afaceri Benone Lazăr.
În atenţia şefilor grupării vâlcene se mai află vârful de atac Dichel de la Industria Sârmei Câmpia Turzii, care, dacă nu va veni în această iarnă, va sosi mai mult ca sigur în vară, când îi expiră contractul cu echipa ardeleană.
A picat, din păcate, varianta aducerii jucătorului Paraschiv de la Petrolul Ploieşti, care-a ajuns la divizionara A, Oţelul Galaţi, oferta echipei sponsorizate de colosul Mittal Steel fiind prioritară. În privinţa postului de portar, conducătorii echipei afirmă că nici nu s-a discutat vreodată despre aducerea la Vâlcea a lui Arcanu (de la Pandurii Tg. Jiu), deoarece la acest capitol, CSM-ul nu are probleme, Pampea fiind un titular incontestabil, cu o rezervă, Mihalache, de asemenea destul de valoroasă.
 
Nu mai vine Albinaru
CSM a renunţat momentan la achiziţionarea atacantului vâlcean Adrian Albinaru, care a evoluat în turul campionatului la Gloria Buzău. Motivele invocate de conducătorii echipei din Zăvoi sunt de ordin financiar, fotbalistul având pretenţii cam mari pentru a reveni acasă. Albinaru, care este împrumutat de buzoieni de la Metalul Plopeni, club de care aparţine, i-ar fi costat mai mult pe vâlceni decât banii primiţi pentru Costea de la „U” Craiova. Altfel, se pare că, la recomandarea lui Adrian Furnică, echipa vâlceană va încerca şi un transfer-bombă, în această iarnă urmând a ajunge la CSM nimeni altul decât golgheterul revelaţiei din prima serie a Diviziei B, Forex Braşov, Daniel Anghel. Acesta a mai cochetat cu CSM-ul şi-n vara trecută, când a venit împreună cu Alin Savu de la Inter Gaz, dar numai ultimul a fost păstrat în lot. În plus, este dorit tot mai insistent în Zăvoi atacantul Cosmin Popa, de la FC Oltchim. 
Mangalagiu, şef la Centrul de Copii şi Juniori

 Teleşpan în locul lui Başno la juniori-republicani

După o serie de discuţii şi mai multe nume vehiculate, conducătorii grupării din Zăvoi l-au instalat săptămâna trecută în funcţia de şef al Centrului de Copii şi Juniori de la CSM Rm. Vâlcea pe Gabriel Mangalagiu. Fosta glorie a Chimiei de altădată şi jucător în Divizia A, atât în Zăvoi, cât şi la Jiul Petroşani a acceptat să revină astfel în lumea fotbalului. Antrenor şi la FC Oltchim, în Divizia C, Mangalagiu s-a retras o perioadă din sportul-rege, după ce a trăit o mare dezamăgire în urmă cu câţiva ani la cârma echipei Oltul Slatina. Odată ce Marian Başno a fost înlăturat de la echipa A de juniori-republicani, oficialii clubului au găsit şi un înlocuitor pe măsură: Dumitru Teleşpan.

 7.000 de scaune vor fi montate la stadionul din Zăvoi în 2006

Dacă în privinţa promovării în prima ligă a ţării, nimeni de la CSM nu se grăbeşte să afirme că ar putea avea loc la finele acestui sezon, modernizarea bazei sportive din Zăvoi rămâne în continuare esenţială. Astfel, în acest an, pe lângă terminarea lucrărilor la terenul II, oficialii vâlceni au în plan ca în tribunele „Municipalului” vâlcean să fie montate aproximativ 7.000 de scaune.

 Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button