Sus/Jos

Presa te RIDICĂ / Presa te COBOARĂ

Costel CHELCEA

Flacăra Horezu este şi-n acest sezon al Ligii a IV-a una dintre grupările care contează în lupta pentru primul loc în clasament. Acest lucru se datorează fără îndoială şi lui Costel Chelcea, cel care, de ani buni, menţine ştacheta ridicată în oraşul Horezu atunci când e vorba de performanţă în fotbal. Rămâne de văzut dacă echipa pe care-o conduce va fi lăsată să-şi joace până la capăt şansa în acest an competiţional, aşa cum nu s-a întâmplat din păcate în trecut, motiv pentru care Chelcea a şi intenţionat la un moment dat să iasă definitiv din fotbal.

Grigore TOMOIAGĂ

În condiţiile în care se bate cu pumnii în piept că delegările le face Comisia Judeţeană de Arbitri pe care-o conduce, Grigore Tomoiagă pare a fi atunci singurul vinovat pentru debandada care i-a cuprins de la o bucată de vreme pe cavalerii fluierului din Vâlcea la meciurile echipei lui Dan Mazilu. A greşit mai întâi Cătălin Buşi, apoi Claudiu Cârstea, iar recent, „în colimator” a intrat şi Cătălin Popescu. Să aibă toate aceste lucruri legătură cu faptul că odată, pe vremuri demult apuse, dar niciodată uitate, Tomoiagă a fost angajatul lui Mazilu?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button