Popolan şi compania dau semne de redresare
FC Vartex – Forestierul Băbeni 3-2 (0-1)
Rezultatele slabe din debutul campionatului realizate de Vartex s-au datorat faptului că Gheorghe Popolan, antrenorul, jucătorul şi unul dintre sponsorii echipei nu s-a putut ocupa mai îndeaproape de fotbal în această perioadă. În lipsa lui, jucătorii, rămaşi sub comanda lui Gelu Voica, n-au mai luptat aşa cum o făcuseră în campionatul trecut, asta pentru că colaborarea cu noul antrenor nu decurgea bine. S-a vorbit chiar că aceştia au încercat să determine plecarea lui Voica prin jocul mai slab pe care l-au afişat, iar toate rezultatele negative au pornit de la aceste neînţelegeri din sânul echipei. Astfel, a fost nevoie ca Popolan să se reimplice serios la Vartex.
Dovezile că problemele s-au rezolvat acum sunt ultimele meciuri pe care Vartex-ul a reuşit să le câştige. Cea mai recentă victorie au obţinut-o în faţa Forestierului Băbeni, echipă pe care Popolan şi compania au învins-o cu scorul de 3-2, asta după ce oaspeţii conduseseră la un moment dat cu scorul de 1-0, după o greşeală a jucătorilor gazdă. În partea secundă Maria şi Toader au adus Vartex-ul în avantaj, băbenarii au egalat cu un şut de la 30 de metri pe care portarul gazdă nu l-a reţinut, însă băieţii lui Popolan au reuşit să marcheze din nou, obţinând maxim de la acest meci. „Am avut nişte probleme, dar am încredere că ne-a revenit. Suntem pe drumul cel bun. A fost mai greu la început şi pentru că noi suntem nevoiţi să jucăm toate meciurile în deplasare. Cele de pe teren propriu le jucăm pe baza CSŞ-ului, o suprafaţă care nu ne avantajează. Trebuie să trecem prin asta pentru că terenul de la Fedeleşoiu încă nu poate fi folosit”, a precizat Gheorghe Popolan.
Portarul Olteanu, la FC Vartex
Intrată în criză de portari după ce experimentatul Stoica se pare că nu va mai veni la meciuri, din cauza serviciului foarte solicitant, oficialii echipei FC Vartex Rm. Vâlcea s-au orientat rapid spre un goal-keeper de valoare. Pe care l-au şi găsit foarte repede, în persoana lui Olteanu, zis „Salată”, nimeni altul decât soţul handbalistei Adriana Nechita. Olteanu a fost legitimat ultima oară la Hidroelectra Rm. Vâlcea, unde însă nu mai avea loc cam de multişor. Sosirea lui Olteanu la FC Vartex a fost precedată de o alta, care are de asemenea legătură cu handbalul. Acum aproximativ o lună, echipa lui Adi Panduraşu şi George Popolan l-a legitimat şi pe Laurenţiu Cherăscu, zis „Pendi”, fotbalist căsătorit cu jucătoarea Roxana Gheorghe de la Oltchim. (M.V.)