Conexin Runcu îşi revine
După un start fals, Conexin Runcu, echipă la care Marian Radu „De-la-sală” este antrenor-jucător, revine încet-încet pe linia de plutire. După acel senzaţional 6-2 cu care s-au impus în deplasarea de la AS Căzăneşti, fotbaliştii din Runcu au mai făcut săptămâna trecută încă o „victimă”: FC Lăpuşata, de care-au dispus pe teren propriu cu scorul de 3-1. „Avem şase puncte, jocul a început să se lege mai bine, a fost greu începutul. Sper ca pe parcursul campionatului să obţinem şi câteva succese mai importante, în dauna unor grupări de frunte ale seriei”, ne-a declarat Radu „De-la-sală”. Până la partidele cu „granzii”, Conexin Runcu se „încălzeşte” deocamdată cu echipe mai mici.
La finele acestei săptămâni, fotbaliştii pregătiţi şi coordonaţi poate şi din teren de Marian Radu „De-la-sală” încearcă să mai câştige un meci împotriva unei echipe accesibile: Forestierul II Băbeni. Pe viitor, Radu „De-la-sală” vrea să le transmită jucătorilor de la Runcu câte ceva din tehnica şi ambiţia handbalistei Irina Poltoratskaya, campioană mondială în 2005, care-a fost prezentă recent la Vâlcea cu prilejul Supercupei Europei împreună cu echipa sa, Zvezda Zvenigorod. (M.V.)