AGA CET Govora, un culcuş cald pentru şefa de la Integrare
Nu ştim cum se face, dar ori de câte ori e vorba de beneficii, şefa Direcţiei de Integrare Programe, Strategii şi Relaţii Externe din cadrul Consiliului Judeţean, Carmen Alexandrscu, este mereu prima. Nu contează că unii dintre primarii vâlceni şi-au jurat în barbă că nu mai intră în sediul CJ din cauza sa, nu contează că activitatea sa e mai mult de îndoielnică, şefa de la Integrare este promovată peste tot unde se pot câştiga nişte bani. Astfel, în cadrul şedinţei ordinare a CJ de la sfârşitul acestei luni, Carmen Alexandrescu este propusă să reprezinte – din nou!, judeţul Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC CET Govora S.A. Practic, Carmen Alexandrescu este reinvestită în această funcţie, după ce a încasat regulat indemnizaţia de membru AGA.
Consultând declaraţia sa de avere, constatăm că veniturile şefei de la Integrare s-au rotunjit cu frumuşica sumă de 9.000 lei (90 milioane lei vechi) numai din şedinţele AGA CET Govora. Printre sarcinile sale la CET Govora se numără: efectuarea demersurilor necesare în vederea reevaluării imobilizărilor corporale la SC CET Govora SA în scopul evidenţierii activelor şi pasivelor societăţii la valoarea lor reală, pentru selectarea unui evaluator; să aprobe, în baza raportului de evaluare, majorarea capitalului social al SC CET Govora SA.
Sperăm că măcar o parte dintre consilierii judeţeni vor avea ceva de spus vizavi de această reinvestire a doamnei Carmen Alexandrescu, mai ales că în Consiliul Judeţean Vâlcea sunt suficienţi specialişti care pot reprezenta judeţul cel puţin la fel de bine ca şefa de la Integrare, considerată deja o adevărată agamană.