Deaconescu a renunţat la colaborarea cu echipa din Băbeni
Forestierul Băbeni – Hidroelectra 1-3 (1-1)
Antrenorul băbenarilor, Marian Deaconescu, se aştepta la un insucces în faţa formaţiei lui Lucian Giurcă, oricât de mult şi-ar fi dorit să se întâmple contrariul. Astfel că rezultatul de 3-1 pentru Hidroelectra nu era catastrofal dacă Deaconescu ar fi sesizat o mai mare preocupare în rândul conducătorilor echipei, a unora dintre jucători sau a oficialităţilor din Băbeni. Însă cum aceasta se pare că nu există, a hotărât să renunţe la colaborarea cu Forestierul. „Nu are rost să mai continui dacă nu avem un sprijin important din partea celor care-ar avea resurse să ajute la redresarea fotbalului din Băbeni. Oricum, eu am destule angajamente la Oltchim, aşa că nu mă mai implic dacă nimeni nu doreşte cu adevărat să formăm o echipă serioasă”, şi-a motivat acesta decizia.
Totul a plecat de la meciul cu gruparea lui Giurcă, înaintea căruia oficialii echipei din Băbeni s-au chinuit să strângă 11 jucători pentru a putea intra pe teren în efectiv complet. Lucru care l-a făcut pe Deaconescu să se retragă de la Forestierul. Se prezentaseră la teren doar 10 jucători, în condiţiile în care Forestierul are două echipe, aşa că a fost nevoie de anumite intervenţii pentru a mai găsi un jucător. Aceste probleme şi-au făcut apariţia odată cu plecarea „stranierilor”, a jucătorilor care muncesc peste hotare. Oricum, chiar şi în aceste condiţii, băbenarii au reuşit să nu se facă de râs. Dar acest lucru nu schimbă situaţia. Au ţinut piept adversarilor, însă doar în primele 45 de minute. Chiar dacă oaspeţii au marcat primii, repriza s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. În partea secundă, fără vreo altă variantă pe banca de rezerve, gazdele au cedat. Băieţii lui Giurcă au preluat din nou avantajul, după care-au profitat de eliminarea lui Scurtu, astfel că Hidroelectra s-a impus la Băbeni cu scorul de 3-1. (M.V.)